În cursul zilei de astăzi, 10 septembrie 2020, va fi semnat contractul pentru primele 82.000 de tabletele, conform unei declarații oferite de ministrul Educației, Monica Anisie. Aceasta afirmă că după semnarea contractelor, tabletele urmează să fie distribuite în școli.
„Este vorba de 82.000 de tablete pentru 3 loturi licitate, dar continuă licitația și pentru celelalte tablete. În același timp, la Ministerul Educației, desfășurăm și un proiect – ROSE- în parteneriat cu Banca Mondială și acolo vom face achiziții de laptopuri. În același timp, cum a precizat și premierul, am creat cadrul legal pentru a deconta u toate achizițiile de la nivel local. În felul acesta, școala în parteneriat cu inspectoratul școlar, sau școala în parteneriat cu autoritatea publică poate achiziționa materialele necesare. Pe de o parte materiale sanitare, containere sanitare și echipamente electronice. Pentru 500.000 de tablete sunt alocați bani și în felul acesta acoperim absolut tot”, a declarat Monica Anisie.
Din nefericire, cele 82.000 de tablete nu sunt suficiente pentru toți elevii care au nevoie de dispozitive electronice, întrucât numărul total necesar ar fi de 250.000, aproape triplu față de numărul ce poate fi obținut momentan. Licitația a fost îngreunată la Oficiul Național de Achiziții Centralizate și din această cauză nu au fost cumpărate încă toate tabletele.
Ministerul a început toate demersurile necesare pentru achiziționarea celor 250.000 de dispozitive electronice, încă din data de 7 mai, când a fost alocată, prin Hotărâre de Guvern, suma de 150 de milioane de lei.