Monumente istorice si situri istorice si naturale din Irak, Japonia, Arabia Saudita, Germania si Olanda au fost adaugate sambata, de UNESCO pe Lista Patrimoniului Umanitatii, in cadrul celei de a 38-a sesiuni a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial care are loc la Doha, intre 15- 25 iunie, informeaza AFP si un comunicat de presa al Organizatiei Natiunilor Unite pentru Educatie Stiinta si Cultura.
Lista a fost completata cu cetatea Erbil, o asezare fortificata din secolul al XIX-lea situata in Kurdistanul irakian, la 88 km est de Mosul, si cu o instalatie speciala de producere a matasii din Japonia, Tomioka Silk Mill, construita in 1872 in apropiere de Tokyo.
Abatia imperiala din Corvey, fondata in 822, in perioada Imperiului Carolingian, a devenit cel de-al 39-lea sit din Germania inscris in Patrimoniul Umanitatii de UNESCO.
Orasul-port Jeddah din Arabia Saudita a fost apreciat de specialistii ONU pentru rolul jucat de-a lungul istoriei sale de 2.500 de ani, ca important punct comercial la Marea Rosie si ca poarta de acces spre Mecca, a pelerinilor musulmani.
Din lista UNESCO va face parte si fabrica Van Nellefabriek, din nord-vestul orasului olandez Rotterdam, construita din otel si sticla in anii 20 ai secolului trecut, folosita pentru nenumarate produse din industria alimentara, de la cafea pana la budincile instant.
Reuniunea UNESCO de la Doha continua pana miercuri, 25 iunie.
Sursa: Agerpres