Vorbim despre un caz intens dezbătut în aceste zile, dar pe bună dreptate, deoarece gravitatea lui este una uluitoare. Accidentul petrecut zilele trecute în județ Constanța, scoate la iveală forma agravantă de putreziciune a statului român. Doi tineri au plecat între stele și noi am rămas la fel, comentând, dându-ne cu părerea în tentativa de a ne minții pe noi înșine că suntem mai buni decât ceea ce părem. Vinovații, deoarece în acest caz vorbim de o întreagă șandrama, nu doar de șoferul depistat drogat, la fel și ei, spălându-se pe mâini, dând din coate și folosindu-se de sintagma: „dincolo era mai ieftin”. Despre JOINT este vorbă, că viața oricum nu are preț!
Mergând pe firul acțiunii până la impactul care a curmat două vieți, trebuie de menționat că același șofer a fost oprit în trafic în data de 18 august, în cadrul unei acțiuni cu caracter preventiv, moment în care i s-a atras atenția cu privire la respectarea normelor rutiere și conduita preventivă în trafic. Apoi, în seara de 19 august 2023, un bărbat a sesizat poliția că pe DN 39, din direcția Vama Veche – 2 Mai, circulă un autoturism cu posibile încălcări ale legislației rutiere. Autoturismul a fost depistat la aproximativ două ore de la apel de către o patrulă mixtă, formată dintr-un polițist și un jandarm. În momentul verificării, în interiorul autoturismului a fost identificată o țigară artizanală de tip JOINT și o folie marcată cu denumirea BROMAZEPAM, care conținea patru pastile și care au fost înaintate Brigăzii de Combatere a Prinalității Organizate Constanța pentru a se continua cercetările. Șoferul a fost condus cu autospeciala de poliție la sediul Biroului de Poliție Vama Veche 2 mai, unde a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea zero. Ulterior, individul a părăsit sediul Biroului de Poliție și s-a deplasat la o locație din Vama Veche, unde ar fi consumat substanțe interzise. După care, la 05.25, a avut loc evenimentul tragic, în urma căruia două persoane au decedat și trei au fost rănite.
Acum vine tăvălugul!
Să fie clar pentru toată lumea, tânărul a fost lăsat să plece din secția de poliție chiar dacă în mașina condusă de el au fost identificate droguri! Într-adevăr, șoferul nu a fost testat și cu aparatul drug test, dintr-un motiv pueril: în zona litoralului există un singur astfel de aparat. Aceasta este și scuza șefului IPJ Constanța, însă este una foarte ieftină deoarece legea spune clar că șoferul putea fi dus la spital în vederea recoltării de sânge și putea fi lăsat fără permis până a doua zi la ora 8, doar în urma examinării medicale. Să nu mai vorbim de faptul că în în plin sezon estival, pe litoral nu există decât un aparat drug test. Bine că restul aparatelor sunt ținute pe la Baia Mare și în epicentrul consumului de droguri, nimic.
Acum se caută vinovați, fiind dispusă cercetarea unui ofițer și a doi agenți de poliție pentru a stabili dacă există sau nu o abatere din punct de vedere disciplinar.
Proștii sunt tot proști, șefii sunt tot șefi!
Normal că gravitatea subiectului îi obligă pe polițiști să găsească țapi ispășitori, dar nimeni nu spune faptul că s-a încercat ascunderea identității șoferului de către organele legii, chiar și după accident. Prima fotografie cu șoferul drogat, vinovat de moartea a două persoane a fost postată pe Facebook de Viața Dobrogei, nu de poliție, nu de reprezentanții ISU. În imagini se poate vedea că mașina este serios avariată după accidentul din 2 Mai. Atât parbrizul, cât și elemente din caroserie au avut de suferit după ce vehiculul a lovit mulțimea.
Totuși, nimeni nu menționează faptul că șoferul a plecat din secția de poliție chiar dacă au fost identificate droguri în mașina condusă de acesta. Se pare că nu se mai pedepsește deținerea și se încurajează consumul! Teribiliștii, copilandri cu bani de-a casă, ținuți în puf și fără să cunoască greutățile vieții deoarece le-a fost oferit totul de-a gata, au comis-o din nou! Este doar un exemplu, dar asta se întâmplă peste tot. Toate acestea au dus la moartea a două persoane și după cum menționam în introducere, vinovații sunt cu nemiluita!
Administratorul Drumului poartă o vină semnificativă. Persoanele vătămate au fost surprinse pe carosabil, deoarece în acea zonă nu există trotuare. Aviz pentru cei care fac drumuri fără trotuare. Polițiștii care l-au oprit pe șofer au și ei o vină deosebită. Dar ce ne facem dacă aceștia au primit ordin de la superiori ca tânărul să fie eliberat și ei ca niște slugi credincioase, au pus în aplicare ordinul? De părinții șoferului drogat nu tare putem spune prea multe. Sintagma: „după cum ți-i crești așa îi ai” spune totul.
Așa că, în urma acestui accident, nu doar șoferul trebuie cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, ci toți cei enumerați mai sus, dar normal că trăim în România și asta ne ocupă tot timpul. Banii și influența sunt mai presus lege și dreptate, iar noi continuăm să acceptăm, ba mai mult, există voci care critică orice demers, inclusiv al presei, prin care pericolele sociale sunt scoate în față, prezentate pentru rezolvarea lor. Asta e, suntem deștepți și ne trezim cu adevărat abia atunci când este prea târziu!
Andrei Buda