Consiliul Local Baia Mare i-a facut un ”cadou” special colegului lor Vasile Vlasin. Alesul local nu si-a putut intra in drepturile obtinute la alegerile din 1 iunie 2008, cand si-a dobandit mandatul de consilier pe listele PD-L. Dupa aproape cinci luni de insistente, batalii in instanta si tertipuri, Vasile Vlasin a depus azi, 28 noiembrie, in mod oficial, juramantul de consilier local, dupa cum cer rigorile legii. Momentul a fost aproape solemn, daca se face abstractie de faptul ca unul dintre alesi s-a intors cu spatele la depunerea juramantului si de faptul ca Vasile Vlasin nu a jurat cu mana pe Biblie ci doar pe Consitutie. Juramantul a survenit dupa inerente discutii si negocieri intre liderii grupurilor politice din CL Baia Mare, care au exclus insa UDMR.
Sedinta de vineri, 28 noiembrie, a Consiliului Local Baia Mare nu a fost diferita de cele precedente, mai ales in ce-l priveste pe Vasile Vlasin, pentru ca proiectul de hotarare care facea referire la posibilitatea acestuia de a depune juramantul a fost inscris la capitolul ”Diverse”. Totusi, un semnal a existat, pentru ca in afara colegilor de partid ai lui Vlasin, care au incercat ca si la alte sedinte sa ii determine pe restul consilierilor sa il accepte in for, si reprezentantii PSD au facut ”lobby” pentru ca democrat-liberalul sa depuna juramantul. Totusi, la vot proiectul de hotarare referitor la Vlasin nu a fost pus in capul listei, fiind lasat tot pentru final.
”Fara numar, fara numar”, un slagar al Consiliului Local Baia Mare
Vasile Vlasin a fost lasat insa sa stea la masa cu restul consilierilor, nefiind invitat sa ia loc in public – cum se procedeaza cu toti cei care nu sunt alesi locali. Consiliul Local si-a intrat apoi in rutina, votand ”fara numar, fara numar” proiecte urbanistice, cedari de spatii, concesionari de terenuri, vanzari de bunuri, alocari de bani, multi bani pentru tot felul de initiative, mai mult sau mai putin justificate.
Baimarenii – fie persoane fizice, fie reprezentanti de firme, care au avut proiecte de hotarare pe ordinea de zi a sedintei de azi a Consiliului Local Baia Mare au fost favorizati de soarta, iar senzatia a fost aceea ca alesii s-au transformat in Mosi Craciun, pentru ca in vreme ce unii s-au vazut cu autorizatiile avizate ori cu scutiri de datorii, altii s-au vazut cu ”sacii in caruta” – cum se zice in popor, adica cu bani in conturi.
Prin urmare, vor exista persoane care se pot bucura pentru acceptul de construire a unui motel pe strada Universitatii, nr. 34 sau de construirea unui complex de locuinte pe Dealul Florilor, dar si pentru premiile obtinute la olimpiada sau de o calatorie pana in China.
Vasile Vlasin a jurat pe Biblie sa respecte comunitatea din Baia Mare
De ”darnicia” Consiliului Local Baia Mare a beneficiat insa si Vasile Vlasin, care a fost tinut in stres pana spre finalul sedintei. El a trecut prin momente de indoiala, mai ales cand a auzit ca se ofera o pauza de 15 minute, asta chiar inainte ca proiectul cu privire la persoana lui sa fie pus in discutie.
Si, surpriza a fost ca alesii nu au mai plecat intempestiv de la sedinta, din contra liberalii, prin Cristian Niculescu Tagarlas, au cerut ca Vasile Vlasin sa fie lasat sa depuna juramantul. S-a votat, cu exceptia consilierilor UDMR, care s-au abtinut. Viceprimarul Istvan Ludescher a explicat ca ”abtinerea s-a datorat faptului ca proiectul nu a fost negociat in prealabil”. ”Nu am votat pentru ca nu am stiut ce se intampla. Nu s-a negociat inainte. Nu am fost informati si nici nu am stiut nimic despre acest lucru”, a declarat alesul maghiar.
Prietenie de context intre PNL si PDL chiar inainte de alegeri
Micul impediment nu a stat in calea lui Vasile Valsin, care intre timp a luat loc in public si cu tinuta controlata s-a dus direct la masa pe care secretarul Primariei Baia Mare, Rodica Brad, a pus Biblia si Constitutia. A jurat in mod solemn, consilierii ridicandu-se in picioare pe durata cat el a ascultat angajamentul in fata comunitatii, iar apoi s-a pupat cu Rodica Brad si si-a strans mana cu presedintele de sedinta, Zamfir Ciceu – unul dintre membrii comisiei care l-a invalidat in urma cu cinci luni. Ca o mentiune, ar fi de precizat ca Gheorghe Lazar de la PNL nu a ”suportat” momentul si a intors spatele festivitatii, insa colegii sai de partid au fost chiar zambitori – semn al unei relatii de prietenie si interese care s-ar putea infiripa intre PNL si PDL.
De altfel, chiar unul dintre liberali a explicat decizia de validare a lui Vasile Vlasin cu o zicala romaneasca: ”nu aduce anul ce aduce ceasul”, care ar putea fi completata cu … ceasul de dinaintea alegerilor parlamentare, unde ambele formatiuni au interes, pentru ca isi doresc puterea.
Vasile Vlasin si-a ocupat locul in mod oficial langa colegii din PDL, precizand insa ca isi va retrage actiunea in instanta pe care a intentat-o, in parte, consilierilor locali si care i-ar fi usurat pe acestia de cate 200 de milioane de lei dintr-un foc, cat reprezinta onorariul unui avocat. Si asa, politicienii din Baia Mare au incalecat pe o sa in speranta ca vor ajunge pe cai mari dupa 1 decembrie.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult