Politia a arestat miercuri 14 persoane, printre care si opozantul Ilia Iasin, in timpul unei adunari de protest fata de presedintele rus Vladimir Putin, in parcul Gorki din Moscova, relateaza AFP. Politistii au intervenit rapid pentru a aresta manifestantii, inclusiv pe Iasin care ia des cuvantul la manifestatii, dupa ce au incercat sa organizeze un sit-in. Aceasta manifestatie, numita „Ocupam parcul Gorki” a fost convocata pe reteaua de socializare Facebook.
„M-au urcat intr-o masina de politie pentru ca am aplaudat”, a scris opozantul pe Twitter. Manifestatia, care a reunit aproximativ 50 de persoane, intervine dupa ce mii de opozanti au participat luni la o mare adunare impotriva lui Vladimir Putin.
Organizatorii au afirmat ca manifestatia „marcheaza inceputul unei lupte de durata pentru (a obtine) spatii publice libere, pentru libertatea de exprimare, pentru drepturile politice – pentru tot ceea ce regimul lui Putin ne elimina metodic”.
Autoritatile au deschis luna aceasta in parcul Gorki un loc unde publicul este autorizat sa faca discursuri politice, dupa imaginea celebrului Speakers’ Corner in Hyde Park, din Londra.
Opozitia a criticat aceasta initiativa, denuntand o deschidere aparenta menita sa justifice mai bine interdictia intalnirilor politice.
Sursa: Mediafax