Dupa ce a fost depusa in Parlament la 24 septembrie, mediatizata motiune de cenzura a PSD a fost citita joi, 27 septembrie, in plen de purtatorul de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu, informeaza Rompres.
Semnata de 139 de parlamentari, lectura motiunii "1.000 de zile de haos – sfarsitul guvernarii de dreapta", s-a facut in prezenta premierului Calin Popescu-Tariceanu insotit de cativa dintre membrii cabinetului.
Presedintele PSD, Mircea Geoana a anuntat marti ca, la dezbaterile din plenul Parlamentului, vor fi prezenti toti parlamentarii PSD. ”Toti parlamentarii PSD vor vota disciplinat motiunea de cenzura”, a spus Geoana.
Presedintele PSD a afirmat ca ”parlamentarii PSD sunt ostasi loiali conducerii partidului si vor vota disciplinat si responsabil in favoarea motiunii", exceptie fiind cei care sunt grav bolnavi, cum este cazul senatorului Antonie Iorgovan.
Liderii PD au anuntat marti ca vor vota pentru motiunea de cenzura initiata de PSD, cu bilele la vedere. ”Acest vot cu bile la vedere nu reprezinta niciun fel de incalcare a Constitutiei sau a regulamentelor celor doua Camere. Acest guvern este ineficient si incapabil”, a afirmat Emil Boc, preluat de Rompres.
El considera ca singura solutie, in cazul in care motiunea de cenzura initiata de social-democrati va trece de Parlament, este un guvern de uniune nationala.
Sursa: Ioana Osan