Curtea Constitutionala constata, in motivarea hotararii privind referendumul din 29 iulie, ca scrisoarea primita de la Guvern in 20 august nu raspunde solicitarii CCR de a comunica „numarul persoanelor inscrise in listele electorale permanente, actualizate (pana la 10 iulie 2012)”.
„Datele comunicate, in cea mai mare parte, nu au legatura cu solicitarea formulata de Curte”, se mai arata in motivarea Curtii Constitutionale, difuzata de Antena 3. Curtea explica faptul ca numarul persoanelor ale caror acte de identitate au expirat, ca si numarul persoanelor cu drept legal de sedere in afara tarii al caror domiciliu se afla in Romania nu privesc solicitarea formulata de CCR.
„In concluzie, singurul numar care, potrivit datelor comunicate de Guvern, poate fi luat in considerare la actualizarea listelor electorale permanente, este acesta din urma, respectiv 34.654 persoane, reprezentand: persoane decedate, persoane avand statutul de cetatean roman cu domiciliul in strainatate, persoane care au pierdut cetatenia romana, persoane fara drept de vot, persoane bolnave psihic care si-au pierdut drepturile electorale, persoane cu corectii CNP”, se mai arata in motivare.
Curtea aminteste ca, de altfel, si Guvernul a aratat ca numai aceste 34.654 de persoane trebuie radiate din listele electorale permanente.
Sursa: Mediafax