Liderul PNL Maramures, Cristian Anghel, a facut un bilant al succeselor si insucceselor partidului la alegerile locale. Pierderea postului de presedinte al Consiliului Judetean a dominat lista de esecuri, iar castigarea din primul tur al Primariei Baia Mare si a celorlalte posturi din administratie au fost ”plusurile” mentionate de liberali ca sa isi sustina afirmatia ca in Maramures sunt principala forta politica si castigatorii alegerilor.
Pierderea sefiei CJ Maramures de catre PNL nu a fost una care sa fie trecuta usor cu vederea, pentru ca postul este extrem de important si liberalii au mizat ca il vor obtine. Pamfil Bercean nu a reusit sa se impuna, incurcand astfel calculele interne. Cristian Anghel a spus ca, la ora actuala, pentru Pamfil Bercean exista fix opt variante de viitor, pe care insa nu le-a si dezvaluit. Una s-ar putea sa nu se regaseasca printre ele: postul de vicepresedinte al CJ Maramures pe care PNL se pregateste sa il negocieze cel mai probabil cu PSD. Prin urmare, Pamfil Bercean s-ar putea sa ramana doar un simplu consilier judetean dupa cei 12 ani petrecuti in psitura de vicepresedinte al administratiei judetene, iar locul sau sa fie preluat de Emil Marinescu.
Cristian Anghel a precizat ca lucrurile nu sunt lamurite, insa a aratat ca in CJ Maramures ”trebuie facuta o majoritate la nivel deliberativ si, prin urmare, vor fi negocieri pentru vicepresedinte”. El a mai spus insa si ca PNL nu ar fi pierdut functia de presedinte al CJ Maramures daca deputatul UDMR, Istvan Bonis, nu ar fi candidat. ”Daca domnul Bonis nu candida, Bercean era presedinte, pentru ca din cele 12.000 de voturi obtinute de el o parte s-ar fi dus la candidatul nostru. E adevarat insa ca daca UDMR nu il avea pe Istvan Bonis nu trecea pragul electoral”, a explicat Cristian Anghel.
UDMR chiar a prins la limita locurile din CJ, semn ca Partidul Civic Maghiar, care a avut un scor de 2,7%, a reusit sa ii incurce pe membrii partidului. Oricum, UDMR a obtinut probabil cele mai slabe rezultate la alegerile din Maramures, ceea ce s-ar putea sa provoace schimbari la nivelul organizatiei. Totusi, Cristian Anghel este multumit de colaborarea cu Istvan Ludescher, liderul UDMR Baia Mare, despre care a spus ca ”si-a facut bine treaba”. Singurul regret al lui Anghel a fost acela ca nu a reusit sa ii convinga pe reprezentantii UDMR sa isi desemneze candidati la Primaria Baia Mare, dar mai ales la CJ, dar tot el a rcunoscut ca nu avea cum sa impiedice acest lucru, pentru ca maghiarii au primit o dispozitie clara de la centru
Pe de alta parte, un alt motiv pentru care PNL a pierdut postul de presedinte al CJ Maramures ar fi PNTCD. Acesta nu a fost spus de liberali, ci de taranisti. Secretarul organizatiei judetene a partidului, Ion Beuca, a precizat ca ”daca liberalii maramureseni ar fi acceptat alianta electorala cu PNTCD, astazi presedintele Consiliului Judetean ar fi fost Pamfil Bercean”.
Liderul taranist a si argumentat, aratand ca Gheorghe Siman, candidatul PNTCD la presedentia Consiliului Judetean, a obtinut peste 3% din voturile valabil exprimate, procent care, adaugat la voturile obtinute de candidatul liberal, l-ar fi propulsat pe primul loc. Pe un ton glumet, Ion Beuca le-a recomandat liberalilor ca pe viitor sa ”tina cont si de … buturuga mica”.
Sursa: Meda Muntean
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult