O zi de nedescris pentru salvamontiștii din întreaga țară, confruntați cu un număr îngrijorător de mare de evenimente, multe dintre ele soldate cu accidentări deosebit de grave.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont, direct sau prin Sistemul Național de Urgenta SNAU 112, s-au primit 96 apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a echipelor Salvamont, astfel:
☎ 17 apeluri pentru Salvamont Predeal,
☎ 12 apeluri pentru Salvamont Sinaia,
☎ 11 apeluri pentru Salvamont Gorj,
☎ 9 apeluri pentru Salvamont Sibiu,
☎ 7 apeluri pentru Salvamont Cluj,
☎ 7 apeluri pentru Salvamont Municipiul Brasov,
☎ 5 apeluri pentru Salvamont Maramures,
☎ 5 apeluri pentru Salvamont Alba,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Azuga,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Lupeni,
☎ 4 apeluri pentru Salvamont Vatra Dornei,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Muntele Mic,
☎ 2 apeluri pentru Salvamont Bran,
☎ 1 apel pentru Salvamont Harghita-Formatia Gheorgheni,
☎ 1 apel pentru Salvamont Harghita –Formatia Toplita,
☎ 1 apel pentru Salvamont Dambovita,
☎ 1 apel pentru Salvamont Arad,
☎ 1 apel pentru Salvamont Arges,
☎ 1 apel pentru Salvamont Covasna,
După acordarea primului ajutor, stabilizare și transport de la locul evenimentului de către salvamontiști, peste 80% dintre aceste cazuri au fost trimise către unitățile spitalicești cu ambulantele SAJ, SMURD si Salvamont, un caz a fost transferat elicopterului SMURD, restul, considerate mai ușoare fiind îndrumate către spital, pentru control suplimentar, cu mașinile apartinatorilor.
S-au mai primit si 62 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre zona montană.
Cunoscând afluxul mare de turiști către zonă montană, din aceasta perioada a anului, structurile Salvamont și-au dimensionat corespunzător efectivele din teren, asigurând un grad de răspuns, în timp optim, de 100% la evenimente produse, chiar și în condițiile acestui mare număr de accidente produs într-o singura zi.
Și zilele următoare, zile de weekend, final de concedii și vacanta școlară, vor fi caracterizate tot prin același număr foarte mare de turiști pe munte, pe domeniile de practicare a sporturilor de iarna, dar și în afara acestora, fapt ce determina echipele Salvamont sa asigure asistenta de salvare la un nivel de personal sporit, peste 500 de salvamontisti fiind la datorie pe domeniile de practicare a sporturilor de iarna, în zonele alpine si în cabinetele medicale din cele peste 90 de baze și posturi Salvamont.
Echipele salvamont, singurele structuri care deţin competenţa legală, personal pregătit profesional şi atestat pentru a interveni în soluţionarea accidentelor montane în care sunt implicate persoane cu afecţiuni medicale pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112 şi prin intermediul Dispeceratului Naţional Salvamont (0372126668 sau 0SALVAMONT) sau de pe aplicaţia SALVAMONT pentru telefoanele mobile.
Salvamont Romania, prietenii Dumneavoastra de pe cararile muntilor, va îndeamnă la atenție și responsabilitate în derularea activităților montane, va invita sa le fiți alături în campania de reducere a numărului de accidente pe munte și va doresc o zi frumoasă pe cărări de munte!
Sursa text si foto: Salvamont Romania