Timp de un an de zile Baia Mare a fost “ Capitala tinerilor din România”. Un titlu câștigat în urma unei selecții riguroase a proiectelor prezentate. Un program al tinerilor comunității menit să creeze oportunități pentru aceștia, astfel încât să fie activi și determinați să se implice în viață orașului.
În cadrul unei ceremonii care a avut loc pe data de 30 aprilie Municipiul Baia Mare, alături de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Tineret Maramureș, a predat titlul de Capitala Tineretului din România tinerilor din Iași și a marcat realizările din perioada 2018 – 2019, când a purtat cu mândrie titlul de Capitala Tineretului din România.
” Este momentul în care trebuie să le mulțumim celor care s-au implicat și au sprijinit orașul nostru în tot ce a însemnat „Baia Mare – Capitala Tineretului din România 2018 – 2019″. De la voluntari, la parteneri, de la cei care s-au ocupat de partea de creație și până la operatori economici, dar mai ales celor de la care vine speranța acestui oraș și anume tinerilor. Este inclusiv momentul să ne întrebăm și să aflăm cine și mai ales ce este Baia Mare, în condițiile în care lipsa de interes a unei mari părți din comunitate nu face altceva decât să ducă la stagnare, dar și să-i tragă în jos pe cei care vor să facă lucrurile să se miște.
Suntem o comunitate în care cei care încasează cei mai mulți bani din buzunarele băimărenilor, respectiv băncile, contribuie cel mai puțin la dezvoltarea orașului, iar aportul pe care-l aduc comunității este nesemnificativ. Iar asta ar trebui să le dea de gândit…
Suntem o comunitate în care mediul de afaceri ar trebui să dea un exemplu prin inițiativă și efervescență, dar care nu face altceva decât să se ascundă pentru că în acest caz totul începe și se termină cu modul în care acest mediu de afaceri s-a capitalizat, prin bagatul mâinii în buzunarul celorlalți, până la umăr…
Suntem o comunitate cu un mediu universitar care nu a reușit să supună atenției noastre realizarea unui parc tehnologic, a unui institut de cercetări… Au tranzacționat, pentru niște funcții, universitatea noastră, cu urmări bune și mai puțin bune, dar cel mai grav, din păcate, pierderea unei identități.
Pe de altă parte vedem că suntem o comunitate care își mai aruncă deșeurile menajere în coșurile de gunoi de pe stâlpi, o comunitate care se uită pe geam atunci când un vecin curață în fața blocului, care-i ceartă și chiar înjură uneori pe tinerii care se manifestă mai zgomotos într-o sâmbătă sau duminică pe Câmpul Tineretului ori în Centrul Vechi, o comunitatea -în mare parte ipocrită – ca toate celelalte comunități din România care bagă în pușcărie un copil care a fumat o țigară cu marijuana, dar care mângâie pe creștet copilul care a intrat în comă alcoolică bând cot la cot cu tatăl sau. Cam despre asta este vorba în Baia Mare și în România, iar tot ceea ce înseamnă impuls pozitiv ar trebui să vină de la voi, cei cu inițiativă”, a spus Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare:
Ceea ce s-a întâmplat într-un an prin acest demers ” Baia Mare -Capitala Tineretului din România ” este un început menit să transforme o comunitate. Puțin altfel decât se întâmplă de ani de zile în România. Pentru că o comunitate se schimbă, evoluează prin oameni. Poți să faci zeci de km de asfalt, să renovezi școli,clădiri sau să maturi câte străzi vrei, dacă problemele legate de caracter, mentalitate, educație sunt cele pe care le -am menționat anterior.
De aceea cred că voi tinerii și toți cei care ați ales să vă implicați în derularea acestui proiect, trebuie să intrați cât mai hotărât în comunitate – ca exemplu – pentru a determina o schimbare ușor mai abruptă, chiar dacă e greu să schimbi și mintea și sufletul oamenilor pe repede înainte.
Tocmai de aceea îmi doresc ca împreună să devenim motorul schimbării pe care o dorim, a lucrurilor importante care trebuie să se întâmple comunității noastre.
Vă doresc să va implicați în proiectul nostru mult mai consolidat- acela de a deveni Capitală Europeană a Tineretului 2022 pentru că sunt convins că doar antrenând orașul, respectiv comunitatea, continuu în astfel de construcții vom reuși să transformăm Baia Mare într-o sculptură demnă de admirat .”
Oraşul Baia Mare apare pe lista scurtă în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Tineretului în 2022.
Un titlu conferit de către Forumul European de Tineret, respectiv unul dintre cele mai ambiţioase programe de tineret organizate cu scopul de a încuraja tinerii să participe activ la conturarea Europei şi a comunităţilor în care trăiesc.
„Am onoarea să mă dedic cu toată ființa mea orașului nostru și ignor cu zâmbetul pe buze orice răutate, lovitură mârșavă, sabotaje, piedici, orice denigrare sau minciună, având încredere că tinerii băimăreni, susținuți cu entuziasm și dragoste de părinții și bunicii lor, înțeleg, știu și își doresc să îmi fie alături în proiectul (visul, viziunea) – Baia Mare Capitala Europeană a Tineretului în 2022. Să continuăm evoluția accelerată și să convingem fiecare băimărean că e nevoie de el, că este esențial pentru a ne consolida orașul miracol al României, orașul unde fiecare on contează, orașul care a renăscut în ultimii ani prin puterea celor care îl iubesc”, a declarat Cătălin Cherecheș: .
Împreună, respectându-ne, ajutându-ne unul pe altul, visând, construind, privind spre viitor, devenind Capitala Europeană a Tineretului în 2022 și orașul în care își va dori să muncească și să trăiască fiecare român.