A murit prinţul Şerban Cantacuzino. Descendent al unei vechi familii boierești românești, s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. Fiul lui George Matei Cantacuzino a fost membru onorific al Uniunii Arhitecţilor din România și președintele Fundaţiei Pro-Patrimonio care s-a implicat activ în restaurarea monumentelor istorice din România.
Vestea despre trecerea în neființă a prințului Șerban Cantacuzino a fost dată Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
„Cu deosebită tristeţe am aflat de trecerea în neființă a Prinţului Serban Cantacuzino, personalitate remarcabilă a exilului românesc, un destin marcat de evenimentele politice ale vremii şi de moştenirea istorică. Membru onorific al Uniunii Arhitecţilor din România, Şerban Cantacuzino a fost fondatorul şi preşedintele Fundaţiei Pro-Patrimonio, implicându-se activ în proiecte de renovare şi restaurare a unor monumente istorice din România. Excepțional om de cultură, Prinţul Cantacuzino participa frecvent la evenimentele culturale organizate de Institutul Cultural Român al cărui prieten şi colaborator era.
Exemplu de decenţă, umanitate, implicare civică și dinamism, Prinţul Şerban Cantacuzino rămâne un model pentru comunitatea românească din Marea Britanie. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, este mesajul publicat de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, pe Facebook.