Știrea și mai ales imaginile cu miile de români care se înghesuiau ca oile la stână în parcarea Aeroportului din Cluj Napoca au făcut astăzi înconjurul României. Nimeni nu mai ținea cont de distanțarea socială. Nimănui nu-i păsa că s-ar putea îmbolnăvi. Era important să plece, iar, „afară“. Să fie iar diasporean. Așa că, dă-i și înghesuie-te!
Imaginile au fost văzute și de prim-ministrul Ludovic Orban, care face, cumva, pe niznaiul. Încearcă să-l scoată vinovat pe directorul aeroportului, nu și pe reprezentantul său în teritoriu.
„Este inadmisibil. Au fost două tentative de schimbare a acestui manager. Trebuie demarată o anchetă. E inadmisibil ce s-a petrecut acolo, să folosim toate pârghiile pentru a-l trage la răspundere pe managerul aeroportului. Nu a luat măsuri pentru distanțarea socială, pentru asigurare. I-am cerut prefectului să ia măsuri pentru a-l trage la răspundere. Dacă mai sunt astfel de curse, ele să fie notificate din timp”, a spus Orban.
Doar că Guvernul la fel ca președintele Iohannis știau, încă din 30 martie, de posibilitatea ca mii de români să plece la munca înapoi în Germania, Austria, așa că ar fi putut pregăti terenul.
Pe 30 martie, Comisia Europeană a ridicat problema lucrătorilor agricoli sezonieri, despre care a spus că ar trebui clasificaţi ca esențiali și să li se permită să călătorească, în ciuda restricțiilor impuse celorlalte categorii de oameni. Cu menținerea tuturor măsurilor de evitare a răspândirii coronavirusului.
De acord cu această situație a fost și președintele Klaus Iohannis, care a participat la o videoconferinţă cu membrii Consiliului European pe tema măsurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19. După videoconferință, membrii CE au adoptat o declarație privind măsurile UE de combatere a epidemiei de Covid-19 din care cităm:
„Vom aborda de urgență, cu asistență din partea Comisiei, problemele restante referitoare la cetățenii UE care sunt blocați la frontierele interne ale UE, neputându-se întoarce în țările lor de origine, și la lucrătorii transfrontalieri și sezonieri care trebuie să aibă posibilitatea de a-și continua activitățile esențiale, evitând în același timp răspândirea în continuare a virusului“.
Dovada că lucrurile erau „aranjate“ la nivel înalt apare și în Ordonanța Militară 7 din 04.04.2020, acolo unde, la Art.10 se precizează:
„(1) Sunt permise zborurile efectuate de toți operatorii aerieni prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucrătorilor sezonieri din România către alte state, cu avizul autorităților competente din țara de destinație”.
Deși la Bruxelles, încă din 30 martie, s-a hotărât circulația liberă a forței de muncă, președintele Iohannis n-a scos o vorbă, nici el, nici trompetele sale. Acum românii și europenii se văd expuși unor pericole tipice unui exod pe care președintele trebuia să îl precizeze obligatoriu și nu a făcut-o.
Iar astăzi, pe 9 aprilie, iar ne-a luat situația prin surprindere. La fel de surprinși ar putea rămâne acum și oamenii simpli, neesențiali europenilor, care nu trudesc pentru a pune sparanghel pe mesele germanilor, dacă vor fi amendați de polițiști că s-au dus să ia pâine fără declarație. (cotidianul.ro)