Începând de ieri, 21 ianuarie, Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș este închis pentru vizitare, din cauza problemelor apărute la acoperișul clădirii.
Zăpada căzută din abundență săptămâna trecută a căzut de pe acoperiș în curtea instituției, după ce aproximativ 90% dintre opritorii (parazapezi) montați la marginea acoperișului s-au rupt. Cu această ocazie s-au desprins și câteva țigle de pe acoperiș.
“Acoperișul a fost refăcut de o firmă, dar noi încă nu am făcut recepția lucrării. Firma respectivă este obligată, prin contract, să remedieze neajunsurile. Până atunci, pentru a nu periclita siguranța vizitatorilor, am luat măsura de a închide muzeul pentru vizitare”, a declarat, Viorel Rusu, managerul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Baia Mare.