O adevarata „armonie” muzicala a cuprins Casa Tineretului din Baia Mare, acolo unde in aceasta dupa-amiaza a debutat cea de-a cincea editie a Festivalului Coral International „Liviu Borlan”. In concurs au intrat noua coruri care au prezentat cate patru piese, din care doua obligatoriu din repertoriul compozitorului Liviu Borlan. Evenimentul a fost catalogat de autoritatile baimarene ca fiind unul „emblematic” si care face parte din multitudinea manifestarilor culturale de exceptie ce aduce Baia Mare mai aproape de titlul de Capitala Culturala Europeana.
Pentru al cincilea an consecutiv, Baia Mare a devenit o capitala a muzicii corale. Deschiderea oficiala a evenimentului a avut loc astazi, 4 septembrie. in prezenta autoritatilor baimarene si maramuresene. Primarul municipiului Baia Mare, Catalin Chereches, a tinut sa-i felicite pe organizatori, aratand ca municipul are toate sansele, cu astfel de oameni, sa fie declarat, in 2021, Capitala Culturala Europeana.
„Este un demers de suflet al nostru, al baimarenilor, un demers cultural pentru care ii multumesc domnului Nicolici pentru efort, pentru sensibilitate, pentru spiritul cu care vine in fata comunitatii si a celor care iubesc arta si cultura si isi ofera intreaga disponibilitate. Este un eveniment emblematic pentru noi care an de an creste si cred ca este unicul eveniment care arata ca putem fi mai buni, ca putem fi mai buni in primul rand noi si ca o sa fie din ce in ce mai buni cei care vin de fiecare data la festival si ne incanta. Lucrul acesta il facem pentru un deziderat pe care il avem, acela de a deveni Capitala Culturala Europeana in 2021 si pentru a putea sa construim si sa reconstruim acest oras si tot ce inseamna platforme culturale. Mi-as dori foarte mult sa avem si sa folosim spatii pentru cultura foarte generoase si cu toate instalatiile de sonorizare asa cum merita acest festival si astfel de artisti, lucrul acesta il vom face, indiferent daca cineva ne va nominaliza sau nu ca si Capitala Culturala Europeana in 2021, pentru ca noi oricum vom fi, oricum suntem”, a declarat edilul baimarean.
La randul sau, prefectul judetului Maramures, Anton Rohian, a declarat ca ” muzica corala ne deschide simturile sufletului si ne face sa realizam valoarea muzicii de calitate. Frumusetea, muzicalitatea acestei arte sublime ne-a fost si este reprezentata de numeroase coruri din Romania atat in tara, cat si peste hotare”.
Fiecare dintre cele noua formatii corale prezente in concurs a incercat sa-i cucereasca pe spectatori, dar si juriul de specialitate, venind in cadrul concursului cu o interpretare aparte, cu aranjamente muzicale de exceptie si cu o tinuta scenica deosebita. Juriul de specialitate nu va avea deloc o misiune usoara pentru a-i alege pe cei mai buni dintre cei buni. Premierea se va face maine, 5 septembrie, incepand cu ora 16.30 intr-o ambianta pe masura, respectiv in Piata Cetatii din Baia Mare.
Sursa: Emm