In 2012, o puternica furtuna solara a ratat Pamantul cu putin si ar fi putut perturba toate circuitele electrice si „trimite civilizatia contemporana in secolul al XVIII-lea”, a facut cunoscut NASA, citata de AFP.
Furtuna, care a avut loc pe 23 iulie 2012, cea mai puternica din ultimii 150 de ani, a ratat Terra cu putin, potrivit unui comunicat al Agentiei spatiale americane, publicat miercuri pe site-ul sau.
„Daca eruptia ar fi avut loc cu o saptamana mai devreme, Pamantul ar fi fost in prima linie„, a subliniat cercetatorul Daniel Baker de la Universitatea din Colorado.
Satelitul STEREO-A, care supravegheaza furtunile solare, a putut sa observe cu mare exactitate desfasurarea acesteia, permitand oamenilor de stiinta sa traga concluzia ca furtuna din 2012 a fost la nivelul celei din 1859.
Academia de Stiinte a Statelor Unite a apreciat ca impactul unei furtuni de amploarea celei din 1859, daca ar lovi Pamantul, ar costa economia mondiala 2.000 de miliarde de dolari si ar provoca pagube de o amploare neobiSnuita.
Furtunile solare pot afecta cu usurinta retelele electrice si intrerupe comunicatiile, internetul, transporturile aeriene sau orice alt sistem care se bazeaza pe electricitate.
Furtunile solare iau nastere la suprafata Soarelui. Aceste explozii sau ejectii de masa coronala (EMC) proiecteaza plasma ionizata in spatiu cu viteza mare.
Vanturile solare incarcate cu puternice radiatii ce rezulta in urma acestor ejectii de masa coronala provoaca furtuni geomagnetice care interactioneaza cu campul magnetic terestru.
Exista un risc de 12% ca o furtuna solara puternica sa loveasca Pamantul in urmatorul deceniu, potrivit fizicianului Pete Riley care a publicat la inceputul anului un articol in legatura cu acest subiect in revista Space Weather.
Sursa: Agerpres