NATO a anunţat, sâmbătă, că îşi verifică sistemele informatice după atacul cibernetic de amploare asupra agenţiilor guvernamentale americane, de care Washington-ul consideră că Moscova este responsabilă.
“La acest stadiu, nu am descoperit nicio dovadă că reţeaua NATO ar fi fost compromisă. Experţii noştri evaluează în continuare situaţia pentru a identifica şi a reduce orice eventual risc pentru reţelele noastre”, a declarat pentru AFP un responsabil NATO.
Microsoft a anunţat, joi, că a informat peste 40 de clienţi afectaţi de un program folosit de hackeri, majoritatea din SUA.
Hackerii au reuşit să compromită platforma Orion a firmei americane SolarWinds, ulitizată pentru gestionarea şi supervizarea reţelelor informatice ale marilor firme sau ale administraţiilor.
Responsabilul NATO a precizat că organizaţia foloseşte programe SolarWinds în unele sisteme informatice. “NATO are şi o echipă de intervenţie informatică rapidă care poate fi mobilizată în orice moment pi centrul nostru operaţional funcţionează normal”, a precizat responsabilul, citat sub acoperirea anonimatului.
Vineri, Statele Unite au acuzat Rusia că ar fi responsabilă de masivul atac cibernetic. Rusia a negat orice implicare.