A trecut si 10 Mai, zi in care au avut loc manifestari surprinzator de ample, inclusiv in Baia Mare. Toate cu un singur scop, acela de a mentine viu interesul romanilor pentru monarhie. La noi a fost un mars anemic pe strazi, o rebotezare a parcului municipal si un spectacol tematic sustinut de coruri si dansatori amatori. Prin alte parti s-au organizat maratoane si alte competitii sportive (evident, regale), conferinte, depuneri de coroane la statuile fostilor regi, receptii si decorari a unor personalitati.
In lipsa seniorilor Mihai si Ana, protagonisti au fost principesa Margareta si nepotul ei, principele Nicolae. Principele are 28 de ani si este fiul printesei Elena, a doua fiica a regelui Mihai, fiind al treilea in ordinea succesiunii la tronul Romaniei, dupa Margareta si Elena. Osul de domn, pe numele sau neaos si intreg Nicholas Michael de Roumanie Medforth-Mills, a terminat ceva scoli prin Anglia, a lucrat pentru o companie ce se ocupa de sporturile extreme, a fost chelner, s-a calificat de bucatar, a facut pe figurantul la filmari si a muncit pentru lantul de magazine Tesco.
Am insistat mai mult pe Nicolae deoarece in ultima perioada este tot mai prezent in activitatile Casei Regale. De aici putem trage concluzia ca Nicolae este cel pregatit din timp pentru a prelua tronul. Pentru asta a si fost repatriat anul trecut si supus la caznele invatarii limbii romane, pe care, dupa cum se vede, n-a avut ocazia sa o invete in familia care vrea sa conduca Romania. Aflat mai daunazi prin Iasi, cu principele Duda I, cineva l-a intrebat daca ii place ceea ce vede, la care viitorul rege a raspuns „Da, place”. Sa recunoastem ca este un mare progres in instruirea lui Medforth-Mills.
Daca ne uitam cine sunt monarhistii pe stil nou care propovaduiesc cuvantul Regelui, putem lesne identifica in adunatura politicieni ratati, de toate culorile posibile, fosti si actuali functionari publici cu burti dolofane dobandite pe la chermeze din banul public, politisti si militari cu pensii babane dupa prestatii in slujba republicii, securisti asisderea si alti gura-casca visatori la cai verzi pe pereti. Cam 99% dintre cei care alcatuiesc adunatura de azi au injurat si contestat vehement monarhia pana mai ieri.
Acum, cred ei, li se iveste o noua sansa, conditionata insa de schimbarea regimului politic prin reinstaurarea monarhiei. Toti politicienii (fosti, actuali si viitori) sunt corupti, hoti, imorali, incompetenti, tradatori, prosti, vanduti, asa ca singura salvare a tarii nu poate veni decat de la monarhia constitutionala. Nostalgicilor trebuie sa le amintim ca in vremea zbuciumatei domnii a lui Carol al II-lea, coruptia si imoralitatea regimului acestuia a atins cote pe care tara asta nu le va putea depasi vreodata. Pe langa Elena Lupescu, tiitoarea lui Carol, si camarila din preajma, politicienii de dupa 89 sunt ingeri si sfinti.
Sunt destui agitatori care hiperbolizeaza monarhia, prezentandu-i pe regii care i-am avut drept salvatori si intemeietori de natie. Sarmanii politruci, confunda intentionat istoria Casei Regale cu istoria tarii, dar sunt doua lucruri complet diferite. La o analiza cat de cat obiectiva, doar Carol I si, partial, Ferdinand rezista, in vreme ce Carol al II-lea si fiul sau Mihai… sa ne mai lase.
Nu se poate anula simpatia de care se bucura monarhia in randurile unei minoritati din populatia tarii. Dar, adevaratii simpatizanti ai regalitatii au cam disparut biologic sau sunt foarte aproape de a trece pragul spre o alta lume, iluzoriu mai buna. Partizanii de astazi sunt cei nemultumiti de prestatia politicienilor postdecembristi, cei care cauta solutii miraculoase in afara cadrului obisnuit. Cautarile lor sunt indreptatite, dar o institutie perimata din toate punctele de vedere nu poate fi o varianta demna de luat in seama.
Solutia nu poate fi la Margareta, Elena, Duda sau Nicolae. Si nici macar la regele Mihai, un personaj istoric trist, un frustrat care, de fapt, n-a condus niciodata Romania. Doar „simpatizantii” de azi ii atribuie fapte de vitejie pe care el nu le-a comis nicicand. Va imaginati cam cum ar fi condusa Romania de repatriatul Nicolae sau de principele Duda I, doua personaje oarecare, fara nicio legatura reala cu regalitatea, care au crescut departe de mediul monarhic si chiar de cel nobiliar? Sa fim seriosi, dar sa ne pastram, totusi, simtul umorului.
Sursa: Grigore Ciascai