Presedintele Klaus Iohannis a punctat la intalnirea de luni cu presedintele Senatului, Calin Popescu-Tariceanu, si presedintele Camerei Deputatilor, Valeriu Zgonea, nevoia de recredibilizare a Parlamentului, informeaza Administratia Prezidentiala.
„In cadrul consultarilor legate de agenda primei sesiuni parlamentare din acest an, presedintele Romaniei a subliniat nevoia de recredibilizare a Parlamentului in viata politica si in constiinta cetatenilor”, arata Administratia Prezidentiala cu privire la intalnirea dintre seful statului si presedintii celor doua camere ale Parlamentului care a avut loc luni la Cotroceni.
Potrivit sursei citate, printre temele abordate in cadrul acestei intalniri s-au aflat conditiile de exercitare a votului in strainatate, eventualitatea schimbarii legii partidelor politice, finantarea transparenta a partidelor politice si a campaniilor electorale, modificarea legislatiei electorale.
Administratia Prezidentiala mentioneaza ca aceste teme vor fi detaliate pe parcursul noii sesiuni parlamentare si in cadrul intalnirilor periodice dintre seful statului si sefii celor doua Camere ale Parlamentului.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres