Joi, 30 ianuarie, poliţiştii din Baia Sprie au fost sesizaţi prin plângere despre faptul că în data de 29 ianuarie 2020, persoane necunoscute, profitând de faptul că uşa de acces nu era asigurată, au pătruns într-o locuinţă din Baia Sprie.
Din holul imobilului au fost sustrase bijuterii din aur şi un ceas în valoare, aproximativă de 6.000 lei.
Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi desfăşoară activităţi pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Aveţi grijă, hoţii profită de neglijenţa dumneavoastră! Pornind de la zicala e mai uşor să previi decât să suporţi consecinţele, vă recomandăm următoarele:
– Ţineţi uşa de acces în locuinţă permanent încuiată, chiar şi atunci când sunteţi acasă.
– Când părăsiţi domiciliul, verificaţi dacă aţi închis bine uşile şi ferestrele.
– Nu păstraţi în casă sume importante de bani şi nu faceţi publice valorile pe care le deţineţi.