Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a confirmat marţi seară, la TVR 1, că a fost la ziua premierului Ludovic Orban, însă numai la început, menţionând că a fost „un moment regretabil, la ziua unei persoane, într-un context în care cineva încearcă să şteargă nişte realizări”.
„Am fost la început, l-am felicitat pe premier, nu am stat prea mult, am plecat. Găsesc că este un moment regretabil, la ziua unei persoane, într-un context în care cineva încearcă să şteargă nişte realizări. Nu sunt nici fumător, nici băutor”, a afirmat Tătaru, răspunzând unei întrebări pe această temă.
Cât despre recomandarea pe care i-ar face-o premierului Ludovic Orban, care este fumător, Tătaru a spus: „Este un obicei al fiecăruia dintre noi, un mod de viaţă pe care ni-l alegem şi suntem responsabili. Ca medici, interzicem fumatul, interzicem alcoolul, bem doi litri de apă pe zi, nu facem exces de sare şi zahăr. Este un context în care domnul prim-ministru Ludovic Orban şi-a asumat ieşirile, şi-a plătit amenda”. AGERPRES