Vezi VIDEO
Administratia Bazinala de Apa Somes-Tisa a decis ca autorizarea unei balastiere primeaza lucrarilor de indiguire a malului unuia dintre cele mai mari rauri din judet, cu toate ca in acea zona apa iese din matca cel putin o data la doi ani si inunda terenurile oamenilor. Hotararea a starnit valuri de nemultumiri in randul cetatenilor din Bocicoiu Mare, localitate in care este amplasata balastiera, deoarece acestia se tem ca daca din albia Tisei va fi extras nisip si balastru, atunci apa le va inunda si mai des terenurile si ar putea sa ajunga chiar pana la casele lor.
Autorizatia a fost eliberata in luna august a acestui an, iar lucrarile de explotare au inceput in urma cu aproximativ o luna. Acestea au fost insa oprite doar la insistentele localnicilor, care se tem ca sapaturile care se vor face in albia Tisei le vor pune in pericol casele. Localnicii spun ca autorizatia a fost data fara a se tine cont de faptul ca in zona riscul de inundatie este unul foarte mare. Ei i-au dat ca exemplu pe vecinii lor ucraineni, care nu au efectuat nicio astfel de lucrare in perimetru, protejand casele aflate pe malul lor. In aceste conditii, localnicii au decis sa opreasca cu orice pret lucrarile pentru a nu trai cu spaima ca apa ar putea sa le inunde gospodariile.
„Noi nu suntem oameni care sa ne opunem sa se construiasca ceva in tara asta. Dar sa se construiasca legal si in beneficiul oamenilor. Pe noi, in fiecare an sau la doi ani ne inunda si ne duce toata recolta din care traim”, a declarat Iosif Dobes, un localnic din Bocicoiu Mare.
„Deja acolo rusii au un hectar si ceva de pamant de la romani in plus. Se aduna la fiecare inundatie si de fiecare data ei castiga pamant in plus. Nu fura, dar castiga”, a spus Pavel Ivan, un alt localnic, care explica faptul ca din cauza inundatiilor repetate si a faptului ca albia raului se muta mai aproape de malul romanesc, Ucraina castiga pamant la fiecare inundatie.
Din momentul in care au aflat ca balastiera a fost autorizata, localnicii din Bocicoiu Mare nu au mai avut liniste. Oamenii au facut sesizari peste sesizari la primaria din localitate si la Administratia Bazinala de Apa Somes-Tisa. Toate au ramas insa fara raspuns pana in momentul de fata, insa bocicoienii nu renunta la demers. O alta nemultumire a lor este faptul ca transportul materialului exploatat se va face cu autobasculante de 16 tone, care, odata incarcate la capacitate maxima, ar putea avaria atat casele, cat si drumul care a fost asfaltat in urma cu doar cativa ani.
Primarul localitatii nu a dorit sa faca declaratii pe marginea acestui subiect, motivand ca nu este de competenta lui sa hotarasca daca in zona respectiva se impun sau nu lucrari de excavare. Acesta a explicat insa ca in Consiliul Local din Bocicoiu Mare s-a votat doar acordarea accesului auto si ca in momentul de fata nu se poate opune unei astfel de lucrari care are toate autorizatiile. Primarul a recunoscut insa ca in cazul in care debitul Tisei ar creste, apa ar iesi pe malul romanesc deoarece acesta nu este protejat cu niciun fel de dig. Cu toate acestea, reprezentantii Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa au motivat ca balastierele au un efect benefic asupra cursurilor de apa.
“In conformitate cu obligatiile ce revin din respectarea prevederilor autorizatiilor de gospodarire a apelor, exploatarea se face pana la adancimea maxima ce corespunde cotei talvegului (n.r., linia care uneste intre ele punctele cele mai adanci ale albiei unei ape curgatoare sau ale unei vai uscate). In aceste conditii, influenta activitatii de exploatare asupra panzei freatice este nesemnificativa. Exploatarile de balast au un efect benefic asupra cursurilor de apa, respectiv, prin efectuarea de lucrari de decolmatare si reprofilare a albiilor”, se arata in raspunsul oficial primit de la Sistemul de Gospodarire a Apelor Maramures.
Spre deosebire de romani, ucrainenii pot sa stea linistiti. Apa Tisei nu are cum sa inunde malul lor, pentru ca au construit un dig care in unele zone depaseste in inaltime casele din apropiere, dar si pentru ca pe malul romanesc nu s-au facut si nu sunt prevazute in viitor lucrari de indiguire, potrivit reprezentantilor Administratiei Bazinale de Apa Somes-Tisa.
Sursa: Andrei Gherghel