Vezi VIDEO
Reprezentantii organizatiilor studentesti din tara si-au prezentat nemultumirile in fata noului ministru al Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Sorin Campeanu. Studentii i-au reprosat ministrului ca Legea Educatiei a fost din nou modificata, in timpul vacantei, fara nicio consultare cu organizatiile studentesti. De asemenea, i-au adus aminte de promisiunea electorala de majorare a burselor sociale, ramasa tot la nivel de promisiune.
Intalnirea dintre reprezentantii principalelor federatii ale studentilor si noul ministru al Educatiei si Cercetarii Stiintifice, Sorin Campeanu, a avut loc la finalul saptamanii trecute. Discutiile au vizat asteptarile studentilor legate de reforma in educatie si problemele semnalate de acestia in legatura cu Ordonanta de Urgenta data de Guvern la finalul lunii decembrie.
Studentii s-au declarat nemultumiti de faptul ca este al treilea an consecutiv in care Guvernul emite ordonante de urgenta care modifica Legea Educatiei in perioada vacantei de iarna, dupa ce o alta ordonanta care aducea peste 90 de modificari ale legii a fost emisa in acelasi mod in vara acestui an. Studentii i-au reamintit ministrului de promisiunile electorale neonorate.
„Am fost nemultumiti de faptul ca nu am fost consultati. E un lucru pe care guvernele il fac dintotdeauna, numai ca nu se invata minte. Intotdeauna iau decizii fara sa se consulte cu studentii. Dupa care am fost nemultumiti de bursele sociale. In campania electorala promiteau ca bursele vor creste. In conditiile in care Consiliul National pentru Finantarea Invatamantului Superior (CNFIS) prevede ca o bursa sociala sa fie in jur de 500 de lei, iar media in tara este undeva la 200 de lei. Ministerul avea o propunere ca fondurile sa vina din proiecte europene. A ramas insa doar o promisiune electorala iar dupa alegeri nu s-a mai intamplat nimic,” a precizat Daniel Orza, presedintele Ligii Studentilor „Pintea Viteazul” din cadrul Centrului Universitar Nord din Baia Mare.
Ministrul Educatiei si-a asumat vina pentru lipsa de consultare, invocand timpul scurt avut la dispozitie sa se ocupe de problema si a dat asigurari ca nu vor mai fi astfel de situatii in viitor. Nu este prima promisiune de acest fel venita din partea Ministerului Educatiei, insa studentii l-au asigurat pe Sorin Campeanu ca o noua situatie in care acestia vor fi exclusi de la masa negocierilor va fi un motiv ca acestia sa isi faca vocea auzita si mai vehement.
O alta nemultumire a studentilor a fost legata de faptul ca ordonanta nu a prevazut introducerea unei reglementari care sa permita participarea studentilor in proportie de 25% in alegerea rectorilor, in conditiile in care urmatoarele alegeri pentru rectorii din Romania vor incepe la jumatatea acestui an.
„Care este ideea cu cei 25% in alegerea rectorului. Acesta este un drept castigat prin anii 1995 cand au fost marile greve studentesti. Iar in 2011 a fost scos din Legea Educatiei. Din 2011 se tot promite insa nici pana acum nu am reusit sa rezolvam problema”, a mai adaugat liderul studentilor baimareni.
Singurul lucru pe care studentii au reusit sa il rezolve a fost asigurarea fondurilor pentru subventionarea cu 50% a transportului la nivel local. Ministrul a suplimentat fondul pentru transportul local in comun pe luna decembrie pentru toate universitatile din tara, oferindu-se mai multi bani acolo unde au fost probleme.
Sursa: Sonia Rajnita