Vezi VIDEO
Functionarii din aparatele administrative locale si centrale incep sa aiba si ei emotii, mai ales ca Guvernul a anuntat ca urmeaza sa dispuna desfiinţarea, restructurarea sau comasarea unora dintre agenţiile guvernamentale, decizia urmand sa fie luata cel mai probabil saptamana viitoare. In plus, premierul Emil Boc a mai precizat ca începând cu 1 august vor fi cu 20% mai puţini oameni în cabinetele demnitarilor. Mai grav pentru slujbasii din birourile demnitarilor este ca acestia vor ramane fara prime de vacanta, adica fara niste sume frumusele.
Anunturile au provocat valva printre sindicalistii din administratia publica, iar Liviu Pop – lider sindical din cadrul Primariei Baia Mare – a spus ca nu sunt excluse proteste in cazul in care cele doua decizii se vor aplica si functionarilor publici. El a spus ca, daca unii sefi se vor prevala de aceasta decizie pentru a-i indeparta pe oamenii incomozi sau pur si simplu vor ignora contractele de munca atunci se va ajunge la actiuni in instanta si proteste.
Liviu Pop a spus ca deocamdata nu exista hotarari de reducere a numarului salariatilor din aparatele administrative si de amanare a platii primelor de vacanta, prin urmare orice concediere sau refuz de acordare a unor drepturi banesti este ilegala. Federatia Nationala a Sindicatelor din Adminsitratie, la care este afiliat si sindicatul din Primaria Baia Mare, a mentionat ca prin reducererea personalului bugetar din cabinetul demnitarului cu 20% nu este afectat aparatul de specialitate al primarului, functionarii publici si personalul contractual, angajat pe perioada nedeterminata.
Liderii sindicali au mentionat ca afectati sunt doar bugetarii angajati cu contract de munca pe perioada determinata la cabinetul demnitarului, fie el primar, presedinte de consiliu judetean, sef de agentie sau ministru secretar de stat.
Liviu Pop i-a pus in garda pe colegii sai si i-a avertizat ca “amanarea acordarii primelor de vacanta pentru personalul bugetar din administratia centrala nu poate afecta salariatii din adminsitratia publica locala”. El a aratat ca neacordarea primelor de vacanta, precum si reducerile de personal constituie abuzuri, astfel incat se poate ajunge la proteste.
Sursa: Meda Muntean