Aproape 15 tone de lapte si produse lactate au fost oprite de la comercializare, temporar sau definitiv, in urma controalelor facute, timp de 10 zile, de inspectorii de la Protectia Consumatorilor, care au gasit, intre altele, cascaval si branza cu mucegai si lapte expirat. La aceleasi controale, facute in perioada 10-20 iunie, au fost gasite si produse provenite de la producatori particulari ce nu pot fi identificati, dar si unele la care cantitatea de grasime era mai mica decat cea scrisa pe ambalaj.
Inspectorii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au verificat 1.042 operatori economici, in privinta modului de respectare a prevederilor legale referitoare la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare si publicitate a laptelui de consum, a produselor lactate, a untului si a branzeturilor.
La nu mai putin de 750 de firme controlate au fost gasite abateri legate, printre altele, de calitatea produselor, de neafisarea pretului pe kilogram/pretului de vanzare si de informatiile scrise pe ambalaj, a caror forma, in unele cazuri, puteau induce in eroare consumatorul, potrivit ANPC. In urma acestor constatari, ANPC a dispus oprirea definitiva si scoaterea din circuitul consumului uman a circa 472 de kilograme de produse, in valoare de 6.300 de lei, care erau improprii consumului uman.
De asemenea, au fost oprite temporar de la comercializare circa 14,4 tone de lapte de consum si produse lactate, in valoare de 206.000 de lei, pana la remedierea neconformitatilor constatate. Firmele gasite cu nereguli au primit, in total, 815 sanctiuni contraventionale, constand in 505 amenzi contraventionale in cuantum de 1.387.750 lei si 310 avertismente, pentru incalcarea reglementarilor privind protectia consumatorilor.
Presedintele ANPC, Marius Dunca, recomanda consumatorilor sa refuze produsele pentru care au indoieli privind calitatea si informatiile prezente pe eticheta. „In cazul in care ambalajul este bombat, rezulta ca a inceput procesul de fermentare si produsul nu mai este propriu consumului uman. Trebuie acordata o atentie deosebita conditiilor de depozitare, atat in magazinul de desfacere, cat si la domiciliu, astfel incat produsele sa fie pastrate la temperaturile indicate de producator. Totodata, operatorii economici trebuie sa respecte toate prevederile legii, astfel incat sa nu puna in pericola sanatatea consumatorilor si sa nu fie amendati”, mai spune Dunca.
Sursa: Mediafax