Niciun strop de milă din partea rușilor în orele în care ortodocșii marchează Patimile și Învierea Mântuitorului.
Numeroase rachete au cazut sâmbătă în Harkov, Nikolaev, Herson și Dnipro. În Odessa, pentru prima dată, a fost bombardat un bloc de 14 etaje. Locatarii au trecut prin foc și dărâmături ori au sărit de la etajele inferioare ca să scape.
Potrivit ucrainenilor, rușii ar fi început asaltul asupra combinatului Azovstal, ultimul bastion al rezistenței. Încă o dovadă că declarațiile publice ale lui Vladimir Putin sunt pure minciuni.
Primarul capitalei Kiev i-a rugat din nou pe ucraineni să respecte starea de asediu în noaptea de Înviere și să urmărească slujba online.
În prag de Înviere, bombele ruşilor continuă să cadă în Harkov, lăsând în urmă victime și distrugeri. Jurnaliștii Associated Press au fugit să se adăpostească de barajul de rachete, pe când filmau urmările unui atac anterior. În 24 de ore, în Harkov au căzut 56 de bombe și obuze.
Și jurnaliștii belgieni au coborât în adăpost alături de localnici, după ce au fost surprinși de un atac la marginea Harkovului, al doilea oraș că mărime din Ucraina, situat la nord de Donbas.
“Putin este un monstru. Oribil. Să ucidă atâția oameni nevinovați. Ce i-am făcut? Dumnezeu să-l pedepsească!”