Marele artist Nicu Covaci, din legendara trupă Phoenix, ne-a declarat, în interviul exclusiv pentru Impact.ro, că a renunţat complet la ideea de a mai deveni membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (UCMR). El a ajuns la concluzia că orice efort în această direcţie este sortit, din capul locului, eşecului: “Ştie o lume întreagă ce mi s-a întâmplat. Am zis totuşi să fac oficial contestaţie…”.
Nicu Covaci de la Phoenix a făcut în zadar contestație pentru pensia de compozitor
Nicu Covaci, care tocmai şi-a aniversat ziua de naştere, ajungând la borna cu numărul 76, spune că regretă, acum, într-un fel, că a făcut acest demers: “Am înţeles mai greu că sunt un fel de pedepsit în ochii celor din acea uniune. Îmi pare rău că am fost tratat aşa, fiindcă eu mi-am dorit sincer să fiu în această breaslă. Numai că aici e vorba despre o gaşcă de ticăloşi, iar eu din aşa ceva nu vreau să fac parte!”, ne-a mai spus Nicu Covaci, de numele căruia se leagă zeci de melodii de succes ale trupei “Phoenix”.
Fiu al unei croitorese din Basarabia şi al unui bănăţean de la graniţa României cu Serbia, Nicu Covaci spune că a încercat să evite ori de câte ori s-a putut să apară în posturi delicate, motiv pentru care i se pare subiectul privind UCMR deja închis:
“Am să fiu sincer şi am să vă spun că am crezut pentru o vreme că-mi vor oferi atenţia cuvenită. Ăsta e şi motivul pentru care am făcut contestaţia, printre altele. Dar s-a întâmplat la scurtă vreme, după ce am depus contestaţia, să primesc de la ei un document prin care mi se explica de ce mi s-a refuzat intrarea în uniune. Iniţial, am râs de motivaţia lor, de m-am tăvălit pe jos, împreună cu câţiva amici foarte buni. Apoi, după o vreme, am înţeles ce mi s-a transmis, printre rânduri, ca să zic aşa! În ochii lor eu am fost, sunt şi voi rămâne un pedepsit!”, ne-a povestit îndrăgitul solist.