Nicolae Stanciu, căpitanul României, a vorbit după înfrângerea cu Belgia, scor 0-2. Mijlocașul ofensiv a acuzat golul primit în minutul 2, acesta fiind motivul pentru care „tricolorii” nu și-au putut respecta planul.
România a început dezastruos cu Belgia, a primit gol de la Tielemans în minutul 2. A fost cel mai rapid gol belgian la un turneul final, în istorie.
„Am avut și noi șansele noastre, dar nu a intrat mingea. Știam că trebuie să suferim. Am suferit, puteam să închidem calificarea din acest meci, dar totuși am jucat cu un adversar puternic.
Cred că, dacă egalam la ocaziile avute, poate alta era soarta meciului. Sunt mândru de toți colegii, de cum am luptat. Așteptăm meciul cu Slovacia și sperăm să rezolvăm calificarea. Am încercat să forțăm și în prima repriză, dar a venit golul în minutul 2 și ne-a dat peste cap. Nu e ușor să revii când iei gol în minutul 2, sper să sărbătorim calificarea după meciul cu Slovacia”, a declarat Nicolae Stanciu, la Pro TV, după finalul partidei.
Nicolae Stanciu, care a fost omul meciului cu Ucraina, la 3-0 în prima etapă, a avut o evoluție ștearsă cu Belgia. În caseta Gazetei Sporturilor, căpitanul României a luat nota 5.