Nimic fără Dumnezeu! Pregătiți un mausoleu pentru Cristian Tudor Popescu

„Nihil Sine Deo” – „Nimic fără Dumnezeu” – era deviza casei de Hohenzollern-Sigmaringen, iar odată cu domnia Regelui Carol I a devenit deviza Regatului României. După întunericul comunismului și reîntoarcerea Regelui Mihai a devenit decorația principală a Casei Regale. Un simbol pe care acesta l-a dorit restituit românilor, chiar dacă venea dintr-o vreme în care pandemiile nu se bucurau de răsfățul rețelelor sociale, iar doliul bântuia prin Europa sub forma războaielor mondiale.

Urmăresc de câteva zile revărsarea de catran răspândită de o mână de gazetari născuți în comunism, îmbogățiți în capitalism, care fac show din Sărbătoarea Învierii. Aș spune că sunt atei, dar cred că nici ei nu știu ce sunt, pentru că s-au învățat să-și măsoare existența cu unități de măsură a căror mecanică nu o mai înțeleg. Clicuri, puncte de audiență, distribuiri, citiri, instrumente ale unei deșertăciuni profitabile.

Trecem prin vremuri grele. Mai ales că reprezentăm o generație care nu a cunoscut decât o mică parte din comunism, cei mai mici cu 10 ani nu au auzit despre Nicolae Ceaușescu decât că a fost un dictator și au învățat că Ion Iliescu era șansa și neșansa României, iar cei și mai tineri au o singură mare teamă: să nu rămână fără internet!

În vremuri grele se cere solidaritate. Mai ales de la cei care au înțeles, cândva, ce înseamnă să-l ajuți pe cel de lângă tine. Generația celor mai în vârstă decât noi ar trebui să fie un exemplu. Dar, din păcate, lucrurile nu stau așa.

Aseară l-am auzit pe gazetarul care se bucură de cea mai mare notorietate și credibilitate, Cristian Tudor Popescu, comentând mesajul Patriarhului Daniel:

„Eu sunt atent la declarații. Cea mai mare tristețe a preoților nu este că mor zilnic români din pricina acestui virus și că vor mai muri. Nu aceasta este cea mai mare tristețe a dlui Daniel și a BOR, ci că nu au credincioși la slujbă, adică nu au clienți. Păi tristețea asta o au și proprietarii de restaurante care poate dau acum după muște imaginare prin sala de mese, ca nu e nimeni pe acolo”, a afirmat Cristian Tudor Popescu la Digi 24.

Nu e deloc atent. Ci doar ahitiat după senzațional – „Nu există Dumnezeu!”, după schimonoseală.

Citatul corect era acesta:

„În acest context, Biserica suferă mult, deoarece slujitorii ei nu se pot ruga împreună în aceeași biserică, în același locaș de cult cu credincioșii. În acest sens, casele credincioșilor din parohii devin paraclise sau capele familiale care, prin rugăciune, țin legătura cu bisericile din parohii, mărturisind credința comună în Hristos cel răstignit și înviat”.

Mai ales că în mesajul Patriarhului Daniel se spune la final: „Să ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos cel răstignit și înviat să binecuvinteze pe toți medicii și pe toți cei care ajută pe cei bolnavi, dar și pe cei care lucrează pentru binele poporului român.”

Cristian Tudor Popescu a făcut o declarație nedreaptă și mincinoasă. Dar poate că nu trebuie să uităm că suntem în Săptămâna Patimilor și că Necuratul ne supune la multe încercări.

Oricum, așa cum am mai spus, nimeni nu trebuie judecat. Numai că ar trebui să fim pregătiți cu un mausoleum virtual, doar simbolic, pentru că în aceste zile ne gândim la Înviere, pentru a-i pune la loc de cinste pe urmașii lui Vladimir Ilici Ulianov, cunoscut sub numele de Lenin. La care să adăugăm deviza Casei Regale: Nihil sine Deo!

Fiecare cu locul lui în istorie!

P.S. Îmi permit să adaug câteva rânduri postate de Adrian Papahagi, pentru că sunt în spiritul a ceea ce am scris mai sus.

Printre bucuriile de care au parte creștinii în Săptămâna Patimilor se află și expunerea repetată la exegeza teologică a domnilor Dan Alexe, Andrei Caramitru și Lucian Mîndruță.

Dacă dl. Alexe este un rafinat filolog biblist, capabil să explice, după recursul rapid la dicționarul lui Walde-Pokorny, orice etimologie indo-europeană vag relevantă pentru textul Septuagintei și Vulgatei, dl. Mîndruță se distinge ca savant ecleziolog, dar îmbină admirabil competențe în domeniul științelor sociale cu interesul pentru morală.

Spirit enciclopedic, polimatul și polihistorul Andrei Caramitru este un veritabil Leonardo da Vinci, sau măcar V. A. Urechia al zilelor noastre. Dl. Caramitru este dogmatician, teolog social, istoric al religiilor, dar și economist, politolog, moralist. Textele sale punctează mereu corect, în cele mai dificile chestiuni dogmatice, ecleziologice, sau de hermeneutică vetero- și neo-testamentară.

După cum se vede, Cristian Tudor Popescu nu are cum să se simtă singur, are prozeliți de marcă.

Autor: Dan Andronic

Sursa: EVZ.ro