Deși în calendare a început primăvara, în Maramureș ninge. La Borșa stratul de omăt a depășit 10 centimetri și ninsoarea nu dă semne că s-ar opri.
„A început să ningă în această dimineață la ora 6.00 iar stratul de zăpadă depășește 10 centimetri în Complex, iar în centru este la jumătate”, a declarat Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.
Utilajele de deszăpezire au ieșit deja pe străzile din oraș și lucrează la foc automat pentru a degaja carosabilul de stratul de zăpadă depus.
„Avem patru utilaje cu lamă care acționează și care împrăștie și nisip și sare. Copiii trebuie să ajungă la școală, iar borșenii la serviciu”, a mai spus primarul.
Potrivit prognozei meteo, ninsoarea va mai cădea aproximativ o oră, o oră și jumătate. Meteorologii anunță apoi două zile de soare, una de ploaie și apoi iar ninsoare pe final de săptămână.