In timpul unei misiuni de patrulare in Sighetu Marmatiei, un echipaj de jandarmerie a observat duminica, 21 februarie, in jurul orei 1.20, pe strada Ioan Mihaly de Apsa, un barbat care avea un comportament suspect, incercand sa ascunda un obiect sub haina cu care era imbracat.
Dupa ce l-au interceptat si legitimat, jandarmii au stabilit ca sigheteanul Mircea M. (33 de ani) este susceptibil de savarsirea infractiunii de port fara drept a obiectelor fabricate sau confectionate pentru impungere sau lovire. Cercetarile au stabilit ca, in jurul orei 23.00, barbatul a cumparat din zona strazii Bogdan Voda, de la o persoana necunoscuta, o sabie, cu care, in jurul orei 23:50, s-a deplasat la un club de pe strada 1 Decembrie.
In incinta clubului, barbatul a aratat sabia mai multor persoane, laudandu-se ca o va ascuti, pentru „a taia ca un bisturiu”. Dupa ce a petrecut un timp in club, in jurul orei 1.15, a plecat spre un alt local, avand sabia asupra sa, insa pe strada Ioan Mihaly de Apsa a fost interceptat de catre jandarmi.
Dosarul cu actele premergatoare a fost predat Parchetului de pe langa Judecatoria Sighetu Marmatiei pentru continuarea cercetarilor.
Sursa: Ioana Osan