O băimăreancă a sesizat vineri 31 august 2018, orele 12,30, Poliţia municipiului Baia Mare, că în timp ce se deplasa pe strada Mihai Eminescu din Baia Mare, a avut o altercaţie în trafic cu un alt conducător auto aflat la volanul unui autoturism. Acesta a coborât din autoturism şi cu un obiect tăietor înţepător (sabie) i-a spart geamul portierei stânga faţă, după care a părăsit locul faptei, valoarea prejudiciului fiind de 1000 lei.
În scurt timp, în urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat autorul faptei, un băimărean de 33 de ani, faţă de care a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunerea de arestare preventivă şi la data de 01 septembrie a.c. s-a dispus arestarea acestuia pe o perioadă de 30 de zile. În cauză se efectuează în continuare cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere, de lovire sau alte violenţe şi tulburarea liniştii si ordinii publice.
În toate cazurile, poliţia va acţiona ferm şi transmite că pentru a descuraja astfel de comportamente în trafic este nevoie şi de implicarea şi spiritul civic al cetăţenilor,astfel încât cei care încalcă legea să răspundă, iar faptele acestora să fie probate. Eficienţa muncii de poliţie se realizează de multe ori în parteneriat cu cetăţenii activi şi implicaţi, cu cei cărora le pasă de viaţa semenilor şi de bunurile acestora.