Vremea s-a răcit brusc şi ninge abundent în zonele montane din centrul ţării. Ninge în Făgăraș, la Brașov, pe Valea Prahovei, dar și în Maramureș. Probleme sunt și pe Transalpina în zona Rânca.
Ninsori abundente în centrul țării, de Florii. Se circulă cu greutate pe mai multe drumuri din Transilvania, Maramureş, nordul Olteniei şi Munteniei.
Vă rugăm sa circulați cu prudență pe toate drumurile cu zăpadă și să adaptați viteza și stilul de condus la condițiile de trafic. Cei care au apucat deja sa-și monteze cauciucurile de vară, ar fi bine să-și amâne deplasările în zonele în care ninge”, a transmis DRDP Brasov.
Ninge şi pe Transalpina. CNAIR a dat publicităţii imagini de pe DN 67C, Transalpina, zona Rânca. Drumarii au ieşit deja cu utilajele pentru a deszăpezi şoseaua şi le recomandă românilor să nu plece la drum cu autovehiculele neechipate corespunzător.
A nins şi în nordul ţării. E iarnă veritabilă şi în Sighetul Marmaţiei.
Prognoza meteo 17 aprilie 2022
În ţară, vremea va continua să se răcească, devenind deosebit de rece în regiunile sudice, estice și centrale. Cerul va fi mai mult noros în sudul și sud-estul teritoriului unde va ploua în cea mai mare parte a intervalului. În restul țării, înnorările vor fi temporare, iar ploile pe arii restrânse.
La munte va ninge, se va depune strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent, iar pe spații mici în centru și în dealurile subcarpatice vor fi precipitații și sub formă de lapoviță și posibil ninsoare. În sud și sud-est local se vor acumula cantități de apă de peste 15…20 l/mp. Local și temporar vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45…55 km/h, izolat peste 60 km/h, iar pe creste rafalele vor depăși 65…70 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între 5 și 13 grade, iar cele minime între -5 și 5 grade. Spre sfârșitul intervalului, local în nord-vest se va produce brumă.