Ninsorile puternice inregistrate ieri, 14 ianuarie, in estul Japoniei au provocat moartea unei persoane si ranirea altor 463, in special din cauza derapajelor automobilelor si alunecarilor, conform unui bilant prezentat de postul public de televiziune NHK, relateaza AFP. In regiunea Tokyo, numeroase automobile si pietoni din capitala au fost blocati de catre aceste puternice ninsori, nefiind obisnuiti cu asemenea vreme rea. Un barbat, in varsta de 71 de ani, a murit in provincia Nagano (centru) in timp ce deszapezea in fata casei, a precizat NHK.
Aceste ninsori au obligat autoritatile sa suspende legaturi feroviare si sa inchida autostrazi. Ele au paralizat traficul aerian in mare parte din tara, peste 700 de zboruri interne fiind anulate, si au afectat peste 100.000 de pasageri in acest sfarsit de ssptamana prelungit, luni fiind zi libera. Trenurile circulau, totusi, aproape normal marti, in timp ce cursele aeriene interne decolau de pe aeroporturi aproape ca de obicei.
Ninge aproape in fiecare iarna in Tokyo, insa, in general, nu cat sa se aseze un strat de zapada de aproximativ 10 centimetri in capitala si in suburbiile ei. In schimb, centrul, partea de nord si de vest sunt in general acoperite mai toata iarna de o patura alba de zapada de cativa zeci de centimetri.
Sursa: Mediafax