Austria va introduce noi reguli de intrare pe teritoriul țării începând cu 10 februarie, a anunțat luni şeful-adjunct al celulei operative a Ungariei pentru gestionarea epidemiei de coronavirus, informează MTI, citat de Agerpres.
Conform noilor reguli, oricine va dori să intre în Austria va fi nevoit mai întâi să se înregistreze online iar după intrarea în țară să se autoizoleze timp de zece zile. Călătorii pot scurta perioada de carantină până la cinci zile dacă vor face un test gratuit PCR sau antigen pentru Covid-19, a transmis locotenent-colonelul Robert Kiss în timpul unei conferinţe de presă online.
Exceptaţi de la noile reguli vor fi lucrătorii transfrontalieri, cei sezonieri şi cei forestieri, călătorii de pe cursele internaţionale şi cargo de tranzit, precum şi persoanele care se vor deplasa în Austria pentru tratament medical.
Între timp, transportatorii de marfă trebuie să aştepte în jur de două ore la punctele de trecere a frontierei Roszke şi Tompa, de la graniţa cu Serbia, a mai adăugat Kiss.
În ceea ce priveşte Ungaria, Robert Kiss a informat că poliţia a declanşat proceduri împotriva a 35.554 de persoane care au încălcat interdicţia de circulaţie în timpul nopţii, introdusă în noiembrie.