Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a anunțat că toate comitetele județene și cel municipal din Capitală se vor întruni de urgență pentru analiza situația fiecărui județ. Printre măsurile care urmează să fie analizate este și carantinarea localităților care depășesc 3 cazuri la mia de locuitori în ultimele 14 zile.
„Măsurile vor fi analizate în mod deosebit, dar nu ne limităm la acele măsuri: purtarea măştilor în spaţii închise, dar şi deschise, în mod deosebit în spaţiile publice unde există aglomeraţie şi este nevoie de portul măştii, carantinarea localităţilor care depăşesc 3 la mie în ultimele 14 zile şi, bineînţeles, luând în considerare dacă aici există focare sau nu, dacă este răspândire comunitară, atunci luarea în considerare a carantinării acestor localităţi, interzicerea evenimentelor precum nunţi, botezuri în zonele în care sunt cu incidenţa mai mare de 1,5 la mia de locuitori în ultimele 14 zile, închiderea sau sistarea activităţii restaurantelor în interior în zonele în care depăşesc incidenţa de 1,5. De altfel, astea sunt decizii care au fost luate de Comitetul Naţional şi au fost luate şi prin hotărâre de guvern şi solicităm tuturor comitetelor judeţene şi comitetului municipiului Bucureşti să implementeze aceste măsuri acolo unde regula o impune”, a declarat Arafat.
El a arătat că este în analiză suspendarea activităţii operatorilor care au abateri.
„Este în analiză şi posibilitatea implementării în curând a măsurii de închidere a activităţii sau mai bine zis a suspendării activităţii agenţilor care nu respectă reglementările, cel puţin timp de 30 de zile de la momentul constatării abaterii. În zonele în care avem incidenţa de 1,5 la mia de locuitori recomandarea este ca toţi agenţii economici, inclusiv instituţiile publice şi private, să ia în considerare munca de la domiciliu, la distanţă şi acolo unde nu se poate, decalarea programului. Acest lucru trebuie să devină o obligaţie la toate instituţiile din zonele care sunt afectate şi au incidenţa de 1,5 sau mai mare de 1,5 la mia de locuitori în ultimele 14 zile”, a spus Arafat.
Şeful DSU a anunţat că participarea credincioşilor la evenimente va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă.
„Mai este o decizie luată, şi anume, referitor la organizarea sărbătorilor religioase şi care este permisă numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea, fără participarea persoanelor sau pelerinilor din alte localităţi. Acest lucru este extrem de necesar, pentru că riscul major nu este numai participarea la faţa locului, riscul major este pe durata transportului în autocare. Dacă se stă într-un autocar, într-o maşină sau mijloc de transport ore, este suficient să fie o singură persoană infectată ca să se întoarcă toţi cei care au călătorit cu mijlocul de transport infectaţi acasă. Acest lucru trebuie să fie limitat. Sărbătorile se fac, doar că participanţii vor fi doar cei care au domiciliul sau reşedinţa în localitatea unde se desfăşoară activitatea respectivă”, a afirmat Arafat.
De asemenea, el a subliniat că vor fi intensificate controalele.
„Controalele vor fi intensificate, vor fi făcute verificări de respectare a regulilor, lucru care va fi extrem de important din punctul de vedere al limitării răspândirii virusului, dar ne aşteptăm la mai mult, la colaborarea populaţiei, gestul este foarte simplu, purtarea măştii, distanţarea, respectarea regulilor de interacţiune, dezinfectarea pe mâini, dezinfectarea suprafeţelor”, a arătat şeful DSU.
Digi24