Spre deosebire de Siri, Cortana, Alexa sau Google Asssitant, noul software cu Inteligenta Artificiala va putea comunica si la nivel emotional, nu doar ca sa ofere informatii sau sa execute sarcini.
Astfel, asistenta virtuala va invata sa interpreteze emotiile utilizatorilor. In functie de starea de spirit a persoanei, ea va putea oferi raspunsuri personalizate.
Annette Zimmerman, de la compania de cercetare Gartner, spune ca proiectul va deveni realitate pana in 2022. In acest moment, asistenta digitala va cunoaste starea de spirit a utilizatorului chiar mai bine ca rudele sau prietenii sai, declara Zimmerman.
Algoritmii de Inteligenta Artificiala vor putea intelege corect emotiile utilizatorului prin analiza vocii acestuia, a expresiilor faciale si a comportamentului.
In acest fel, asistenta va putea intelege si contextul in care i se cere o anumita actiune. Prin urmare, va putea oferi raspunsuri mai potrivite cu starea de spirit a utilizatorului, scrie Phone Arena.
Acest software ar putea fi instalat pe masinile inteligenta sau pe aparate care monitorizeaza starea de sanatate a unei persoane.
Prin noua metoda, inteligenta artificiala va afla daca soferul este obosit, deprimat sau furios si va putea controla masina intr-un mod cat mai sigur.
La fel, starea de sanatate mentala a unei persoane va putea fi monitorizata permanent, iar asistenta digitala va alerta autoritatile in cazul in care observa un comportament anormal.
In plus, asistenta va putea purta discutii mai ample si mai complexe cu utilizatorii, astfel incat acestia sa nu se mai simta singuri, precizeaza James Lu, director de produs la Huawei.
In prezent, Huawei are un procesor dotat cu retea neurala, Kirin 970, care se regaseste pe cele mai noi modele de smartphone: Huawei P20 si P20 Pro.