Ministerul Afacerilor Externe precizează că autoritățile de la Praga au revizuit condițiile de intrare pe teritoriul Cehiei. În funcție de statele de proveniență, acestea sunt clasificate pe două categorii: verde (risc scăzut de infectare) și roșu (risc înalt de infectare).
România va fi inclusă, începând cu data de 3 august 2020, ora 00:00, pe lista roșie. Clasificarea statelor în cele două categorii face obiectul unei reevaluări permanente, bazată pe evoluția situației epidemiologice din fiecare stat.
Noile condiții de intrare și călătorie în Cehia
Astfel, conform informațiilor comunicate de autoritățile cehe, persoanele care călătoresc din România în Republica Cehia pot intra pe teritoriul ceh fără a justifica scopul călătoriei. Însă trebuie să își notifice sosirea, telefonic sau prin alt mijloc de comunicare, Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat (hotel, locuință). Totodată, trebuie să se supună, pe cheltuială proprie, testării pentru COVID-19, în situația în care autoritatea de sănătate publică nu a dispus alte măsuri de carantină.
De asemenea, toate persoanele care au locuit mai mult de 12 ore, în ultimele 14 zile, pe teritoriul României trebuie să își notifice prezența autorităților sanitare, imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehia, și să prezinte ulterior Direcției de Sănătate Publică pe raza căreia se află locul de reședință declarat un test molecular privind infecția cu COVID-19.
Măsurile menționate nu se aplică următoarelor categorii de persoane:
- personalul din domeniul transportului internațional, dacă motivul de intrare este justificat prin documente corespunzătoare;
- cetățenii statelor membre UE și străinii posesori ai unui permis de ședere de lungă durată sau permanent într-un stat membru UE care tranzitează Republica Cehă în termen de 12 ore.
Tranzitul este permis în următoarele condiții:
- Cetățenii români care tranzitează Republica Cehia pe cale aeriană nu trebuie să respecte măsuri speciale, cu condiția să nu părăsească zona de tranzit din aeroport;
- Cetățenii români care tranzitează pe cale rutieră Republica Cehia nu sunt supuși niciunei condiționări sau obligații, dacă durata tranzitului nu depășește 12 ore.
Informațiile sunt anunțate de koronavirus.mzcr.cz și de MAE.ro