Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș s-a reunit în ședință extraordinară și a aprobat noile scenarii de desfășurare a activității la unitățile de învățământ preuniversitar.
În conformitate cu prevederile legislației în vigoare scenariile au fost avizate de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș și Direcția de Sănătate Publică Maramureș, a menționat președintele CJSU, prefectul Nicolae- Silviu Ungur.
În scenariul 3 care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online vor funcționa șase unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică și structuri arondate: patru unități de învățământ (Școala Gimnazială Vadu Izei, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare, Școala Gimnazială Ardusat și Liceul Tehnologic Ruscova/structura Grădinița cu Program Normal Pedolena) funcționează ca urmare a situației epidemiologice, iar două unități de învățământ (Liceul Tehnologic Poienile de Sub Munte și structura Grădinița cu Program Normal – Centru Poienile de Sub Munte) funcționează în scenariul 3, deoarece se efectuează lucrări la infrastructura școlară.
În scenariul 2, care prevede participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie vor funcționa 95 de unități de învățământ (școli cu personalitate juridică și structuri arondate).
Vor funcţiona în scenariul 1, cu participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, 297 de unităţi de învăţământ (şcoli cu personalitate juridică şi structuri arondate)