Vezi VIDEO
Norul de cenusa provocat de eruptia unui vulcan in Islanda tine in continuare in alerta autoritatile de mediu. Totusi, expertii Agentiei de Protectia Mediului (APM) Maramures au anuntat ca nu vor mai face monitorizari din 2 in 2 ore, ci zilnic. Directorul APM Maramures, Viorel Iancu, a declarat ca pana astazi nu au fost inregistrate depasiri la pulberi totale in suspensie, si nici la PM 10 (pulberi in suspensie cu diametru mai mic de 10 microni), indicatorii incadrandu-se in limitele unei zile obisnuite.
Agentiile de Protectia Mediului din judetele Maramures, Bihor, Satu Mare si Suceava au monitorizat in permanenta calitatea aerului in zilele de sambata si duminica, dupa ce a fost primita o atentionare de la nivel national, in urma deplasarii spre teritoriul Romaniei a unui nor de cenusa provocat de eruptia unui vulcan in Islanda. Directorul APM Maramures, Viorel Iancu, a declarat in direct la radio eMaramures ca in weekend nu a fost semnalata nicio depasire la concentratiile de pulberi totale in suspensie si PM 10.
“Pe langa statiile de monitorizare automate din oras s-au urmarit datele si prin statiile fixe existente. Pe intreaga perioada a monitorizarilor, la pulberi totale in suspensie s-a inregistrat o singura medie de 416 mg pe metru cub, la un singur punct si intr-o singura ora, in conditiile in care maxima admisa este de 500 mg pe metru cub. La fractiunea PM 10, media admisa este 50, dar nu s-a inregistrat mai mult de 12-13 mg in nicio statie. Sunt date normale. Nu sunt depasiri peste limita admisa, fata de o zi normala a orasului Baia Mare”, a explicat Viorel Iancu.
Acesta a mai afirmat la radio eMaramures ca daca pana acum monitorizarea s-a facut din 2 in 2 ore, acum se va face zilnic.
“Oricum, APM va face aceasta monitorizare zilnic, nu din 2 in 2 ore. Zilnic vom face ridicarea de filtre si de la staiile automate, desi conform legislatiei si normelor Uniunii Europene, acestea se ridica doar saptamanal. Noi le vom ridica zilnic,vor fi facute masuratorile, determinarile, iar rezultatele sunt transmite atat la Agentia Nationala, dar le vom face si public”, a mai spus Viorel Iancu.
Sursa: Camelia Tocaci