Asociatia Romana a Bancilor (ARB) va solicita Bancii Nationale revizuirea regulamentului de creditare (Regulamentul 11/2008), in acord cu noile conditii de piata si pentru relansarea creditarii.
Regulamentul de creditare propus in aceasta vara de Banca Nationala a Romaniei a starnit proteste puternice ale bancilor comerciale, iar bancherii au solicitat revizuirea regulilor privind acordarea creditului pe baza fisei fiscale si a testului de stres. Noile reglementari au intrat in vigoare in septembrie.
Potrivit presedintelui ARB, Radu Gratian Ghetea, dupa aplicarea noilor norme de creditare, gradul de indatorare permis clientilor a scazut in medie cu cinci procente, in functie de banca si categoria de credit.
Presedintele ARB considera ca aceasta scadere de cinci procente este mare, deoarece este corelata cu modificarea altor conditii privind calitatea garantiilor si avansul la credit.
Ghetea a mai spus ca nu se pune problema ca acum bancile comerciale sa faca eforturi de maniera de a intra intr-o criza mai acentuata, eforturi de genul reducerii comisioanelor, dar a estimat ca in perioada urmatoare este posibil ca dobanzile percepute de banci sa fie ajustate in jos, in conditiile in care piata monetara revine la normal.
In opinia sa, pentru relansarea creditarii sunt necesare cateva masuri – masuri fiscale, revizuirea regulamentului BNR, iar la nivelul bancilor o reanalizare a modalitatilor de actiune.
Ghetea a afirmat ca nu stie ca vreo banca sa fi sistat creditarea, dar impunerea unor conditii mai severe corelata cu scaderea apetitului pentru credite a clientilor, in contextul economic actual, a dus la o stagnare a creditarii, ceea ce inseamna oprirea ”alimentarii cu energie” a economiei.
Sursa: Agerpres
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult