Un copil in varsta de 14 ani din Poienile de sub Munte a scapat cu viata dupa ce a fost lovit in spate de un bustean. Teribilul incident, care era sa ii curme viata adolescentului, s-a petrecut astazi, 22 ianuarie.
Baiatul era cu tatal sau in padure ca sa adune lemne. Intr-un moment de neatentie, un lemn a cazut peste copil, provocandu-i o plaga deschisa. Speriat, tatal l-a dus imediat pe baiat la dispensarul din localitate, de unde a fost preluat in scurt timp de catre paramedicii din Viseu de Sus din cadrul serviciului SMURD Maramures.
Minorul a fost stabilizat hemodinamic, iar pentru ca ranile acestuia erau destul de grave s-a decis transferarea lui la Spitalul Judetean de Urgenta. Un echipaj al SMURD a preluat pacientul, care a fost adus in Baia Mare pentru ingrijiri medicale.
Sursa: Calin Dragomir