Norul de cenușă vulcanică produs de erupția vulcanului Cumbre Vieja, din Insulele Canare, va traversa teritoriul României începând de duminică, până miercuri, 28 septembrie, anunță Ministerul Mediului.
Ministerul Mediului a transmis, duminică, faptul că norul de cenușă vulcanică produs de erupția vulcanului Cumbre Vieja, din Insulele Canare, va traversa teritoriul României începând de astăzi și până pe 28 septembrie. „Datele primite de Administrația Națională de Meteorologie RA, furnizate de Serviciul de Monitorizare a Atmosferei Copernicus EU arată că în cursul ultimelor zile, în sudul și vestul Europei, concentrațiile de dioxid de sulf, pe întreaga coloană de aer (între sol și altitudinea de 10.000 de metri), s-au menținut la valori ridicate, iar evoluția estimată pentru propagarea acestui nor indică apropierea sa de vestul României, într-o primă etapă – duminică, 26 septembrie, apoi extinderea sa – luni, 27 septembrie. Circulația aerului se realizează din sector predominant sud-vestic favorizând-se, astfel, deplasarea către est a norului care va traversa teritoriul României, în intervalul menționat”, au scris, pe pagina oficială de Facebook, reprezentanții Ministerului Mediului.
Potrivit sursei citate, rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului (RNMCA) a Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și gestionată de Agenția Naționala pentru Protecția Mediului – ANPM asigură monitorizarea permanentă a calității aerului înconjurător pe întreg teritoriul României. Datele privind concentrațiile orare provenite din monitorizarea poluanților precum SO2, pulberi în suspensie (fracțiile PM10 și PM2.5), NOx și CO fi consultate pe www.calitateaer.ro
Până în prezent nu sunt puse în evidență creșteri ale poluanților atmosferici, conform Ministerului Mediului. Norul de gaze provocat de erupţia vulcanului din La Palma a ajuns deasupra Europei, după erupția de duminică, 19 septembrie. Aproape 7.000 de persoane au fost evacuate de pe insulă, iar sute de case au fost distruse.