Din 1 iulie, cei care vor colecta contributiile pentru capitolul asigurari de sanatate vor fi finantistii. Directia de specialitate a primit directiva de a prelua partea de incasari de la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) Maramures iar, potrivit ultimelor modificari legislative, partea de predare-primire a creantelor si a documentelor va fi finalizata pana in data de 30 septembrie.
“Exista in prezent o ordonanta de urgenta care reglementeaza ca, incepand cu data de 1 iulie, contributia la asigurarile de sanatate va fi colectata de Agentia Nationala de Administrare Fiscala, prin intermediul strucurilor de specialitate din subordine. In acest moment inca se poarta discutii pe subiect, insa, dupa noile reglementari, incepand cu data de 1 iulie, si cei care exercita profesii libere sau sunt persoane fizice autorizate (PFA), pentru care aveam noi competenta sa colectam, vor trece la Finante”, a explicat purtatorul de cuvant al CAS Maramures, Claudia Ganea.
Oficialii institutiei spun ca se asteapta ca normele de aplicare sa fie publicate pentru a putea veni cu detalii legate de modul in care vor fi percepute taxele de catre finante.
Sursa: Adina Timis