Camerele de supraveghere audio-video nu vor fi instalate în clase dacă cei mai mulţi dintre părinţi nu sunt de acord cu această măsură, potrivit noii legi a Educaţiei.
După cum prevede noua lege a învăţământului preuniversitar, şcoala poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video după ce au loc consultări între profesori, părinţi sau elevii majori.
„În urma consultării cadrelor didactice, a părinților sau elevilor majori, unitatea de învățământ preuniversitar poate decide instalarea unui sistem de supraveghere audio-video în vederea asigurării pazei și protecției persoanelor, bunurilor și valorilor.
Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video cuprind în contractul educațional prevăzut la art. 14 alin. (4) acordul sau, după caz, dezacordul scris al părinților/reprezentanților legali pentru supravegherea audio-video a beneficiarilor primari.”, potrivit articolului 66 din noua lege a Educaţiei.
Dacă cei mai mulți părinți nu sunt de acord cu instalarea de camere de supraveghere audio-video, atunci acestea nu vor fi instalate în sălile de curs.
Prevederea de mai sus nu se aplică în situația instalării camerelor audio-video în exteriorul clădirilor, pe holuri, în săli de mese și săli de festivități, conform Legii învățământului preuniversitar.
Totodată, potrivit art. 66 (6) din noua lege a Educaţiei, şcolile vor angaja personal autorizat pentru organizarea și funcționarea sistemului audio-video
Unitățile de învățământ cu sistem de supraveghere audio-video: a) asigură funcționarea corespunzătoare și continuă a sistemelor de supraveghere audio-video pe toată durata desfășurării activităților cu beneficiarii primari; b) asigură angajarea personalului autorizat în ceea ce privește modul de organizare și funcționare a sistemului de supraveghere audio-video; c) asigură păstrarea, în condiții de siguranță și confidențialitate, a înregistrărilor audio-video pentru o perioadă de 30 de zile, după care aceste informații se șterg sau, după caz, se arhivează”.
Potrivit Legii învățământului preuniversitar, înregistrările audio-video din interiorul școlii și din sălile de clasă nu pot fi făcute publice.
Conform sursei citate, Ministerul Educației se va ocupa de elaborarea normelor specifice privind instalarea camerelor audio-video și „poate asigura achiziționarea de sisteme de supraveghere audio-video”.