Nouă persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de aeroportul militar Dillingham Air Field, din Hawaii, Statele Unite ale Americii.
Tragedia s-a petrecut vineri seara. Avionul era plin cu turişti care explorau celebra insulă Oahu.
Nouă morţi în urma prăbuşirii avionului din Insulele Hawaii
Conform CNN, nu se ştie exact motivul care a dus la producerea incidentului, dar există informaţii conform cărora tragedia a fost amplificată de faptul că avionul a lovit fire de înaltă tensiune în cădere.
Avionul a explodat la impactul cu solul, iar când au intervenit autorităţile locale la faţa locului au găsit flăcări uriaşe.
Toate cele nouă persoane aflate la bord şi-au pierdut viaţa. Este considerată cea mai mare tragedie aviatică petrecută în zonă din cauza numărului mare de victime, dar şi a faptului că, în zona respectivă, au căzut până acum doar câteva elicoptere militare ce aveau soldaţi la bord, iar acum vorbim despre persoane civile.
Mai mult, există informaţii conform cărora mai multe rude ale victimelor aşteptau ca avionul să aterizeze şi au surprins în direct tragedia.