iLEU (immaterial Local Environmental Utility) este o monedă virtuală, dezvoltată în cadrul proiectului SPIRE, derulat de Municipiul Baia Mare, ca parte a răspunsului municipalității la provocările post-pandemice, fiind menit să contribuie la adaptarea urbei la schimbările climatice prin stimularea reducerii amprentei de carbon și a mobilității zilnice cu zero emisii.
Adoptat de Consiliul Local prin HCL 44/2021 ca având valoare fixă echivalentă a 1 leu, iLEU stimulează utilizarea bicicletei sau deplasările pietonale în mobilitatea zilnică spre serviciu sau școală. Bazat pe tehnologia blockchain, similar criptomonedelor, iLEU Baia Mare asigură un grad ridicat de siguranță a tranzacțiilor, putând fi folosit ca monedă de schimb la nivel local.
Pentru a putea utiliza iLEU este necesară instalarea unei aplicații, disponibilă gratuit în magazinele specifice Google Play și AppStore (regăsiți mai jos codurile QR pentru descărcarea aplicației), apoi trebuie acordată aplicației permisiunea de a monitoriza locația utilizatorului. La fiecare deplasare între două puncte, adresa de domiciliu și locul de muncă sau adresă de domiciliu și școală/universitate, în limita a două deplasări pe zi, utilizatorii vor fi recompensați automat cu 1 iLEU pentru deplasarea cu bicicleta sau 1,5 iLEU pentru deplasări pietonale.
iLEU își dorește să devină un motor de dezvoltare a ecosistemului de afaceri local, încurajând inițiativele de tipul,, shop local” pentru o economie locală sustenabilă. Orice operator economic, care își desfășoară activitatea pe raza Municipiului Baia Mare, poate deveni acceptator iLEU cu respectarea câtorva condiții minimale. Informații suplimentare, privind modalitatea de a deveni acceptator, pot fi solicitate la adresa de email ileu@spire.city
Utilizarea iLEU în prezent
La momentul redactării prezentului articol, iLEU poate fi utilizat:
• în SPIRE HUB pentru imprimare, gravură laser, imprimare 3D sau închiriere pe termen scurt a unor spații de întâlnire, crație sau co-working;
• la One-It pentru achiziția de echipamente IT (5% din valoare poate fi plătită în iLEU) sau achiziția de servicii IT (20% din valoare);
• la Inside Media pentru personalizare obiecte promoționale: tricouri, pixuri, brelocuri, căni etc. Suma maximă plătibilă în iLEU: 50% din costul personalizării;
• la Cloudscape Binary VPN pentru găzduire web, găzduire fișiere, baze de date, adrese de email. Suma maximă plătibilă în iLEU: 100%;
• la Lansec pentru organizare jocuri LaserTag în spațiul clientului. Suma maxim plătibilă cu iLEU – 25%;
Mai multe detalii despre parteneri și serviciile oferite de aceștia pot fi obținute pe site-ul proiectului SPIRE: https://spire.city/index.php/parteneri-ileu/ sau în cadrul aplicației.
Utilizarea iLEU este gratuită atât pentru persoanele fizice cât și pentru agenții economici. Utilizarea iLEU nu exceptează operatorii economici de la respectarea legislației în domeniul financiar-contabil și fiscal.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult