Este, probabil, cea mai interesantă revoluție care s-a produs în ultimele sute de ani, comparabilă oarecum cu modul relativ pașnic în care India s-a eliberat de sub colonialismul englez.
Fără violența de care sunt capabile aranjamentele serviciilor secrete și ale rețelei Soroș, această revoluție română va rămâne în istorie pentru efectul devastator pe care îl are și îl va avea asupra tuturor statelor care au fost rănite de mizeria globalistă.
Exemplul românilor va face înconjurul lumii și va sta ca probă că poporul poate spune NU, atât fiecărui politician cât și întregii clase politice în ansamblul ei, cu oamenii și moravurile ei. Așa-zișii proeuropeni se dau de ceasul morții, încearcă să organizeze alegeri, altminteri ilegale, pentru ca rezultatul lor să capete spoiala legalității și, în felul acesta, prin aceleași figuri sinistre, Sistemul să meargă mai departe.
Eu sper să nu izbutească, dar, chiar dacă o vor face, românii vor fi, finalmente, răsplătiți de către celelalte state care le-au luat și le vor lua exemplul, și legalitatea se va restabili și aici, doar că, în acest caz, pedepsele pentru cei care au dat lovitura de stat, pentru cei care au beneficiat de lovitura de stat, pentru cei care s-au angajat în structuri statale ILEGALE, așa cum sunt astăzi toate, va fi cât se poate de MAXIM LEGALĂ.
Discuția despre Călin Georgescu, despre tezele afirmate, despre lucruri care nu vă convin, este superfluă. El se va izbi de aceste lucruri după ce se va instala la Cotroceni și va începe să guverneze.
Până atunci, și sper să nu mai fie mult, nu el este problema, ci VOI!
Revoluțiile soroșiste s-au numit după culori care probabil le plac lor, portocalii, verzi, etc și care induceau simbolistica unui reviriment, fiind, în fapt, reaprinderea scânteii fasciste pe întreaga suprafață a Lumii.
Acest NU este tricolor, și-a câștigat acest drept, și spune, nu induce, spune clar: afară cu VOI!
(Mihai Mălaimare, pe Facebook)
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult
Comparatia cu revolutia din India e EXAGERATA.
Romania NU e sub ocupatie, ci intr-un sistem democratic unde schimbarile se fac prin vot, nu prin mesianism politic. In plus, autorul respinge orice critica etichetand-o drept „proeuropeana”, fara sa raspunda la intrebarile legitime despre ideile si viabilitatea lui Georgescu.
Pe de alta parte, publicarea unui articol partizan, fara echilibru sau analiza critica si fara a prezenta puncte de vedere diferite, lasa impresia ca sustine o agenda politica, ceea ce ridica semne de intrebare despre impartialitatea voastra. Daca vreti sa fiti o sursa credibila, ar trebui sa oferiti si opinii contrare, nu doar texte laudative.
Florin Zamfirescu, Mihai Mălaimare… Și în ’89 au fost actori, poeți care și-au dat cu părerea.