„Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” regizat de Adina Pintilie a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de debut la gala premiilor celei de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin. De asemenea, a primit și marele trofeu al festivalului, „Ursul de aur”.
„Au fost câteva zile foarte interesante. Am fost curioasă să văd cum vor reacţiona presa şi spectatorii, pentru că filmul este o invitaţie la dialog. Provocăm privitorul să îşi reconsidere ideea despre intimitate, frumuseţe. Reacţiile au fost împărţite, iar asta spune multe despre… Filmul va fi perceput foarte subiectiv. Depinde de ce va atinge în fiecare. Pentru mulţi nu va fi confortabil, dar îi provocăm să facă o introspecţie. ne bucurăm mult pentru acest premiu. Are sens, pentru că filmul este necesar, mai ales în zilele acestea, când frica faţă de celălalt creşte şi există atât de multe conflicte în lume. Este o invitaţie la empatie. Să îl accepţi pe celălalt care este diferit de tine”.
Filmul prezintă oameni care tânjesc după intimitate, dar se tem de ea în acelaşi timp. „Este o luptă interioară. Titlul este o contradicţie între nevoia de intimitate şi frica de ea. Este o imposibilitate gramaticală, dar asta este ideea”, a spus Alina Pintilie.