Nu știu dacă fotbaliștii de la Minaur Baia Mare se vor califica în turul următor al Cupei României. Dar cred că nu trebuie scăpată ocazia de a vedea cum se descurcă echipa noastră în confruntarea cu o echipă de tradiție, proaspăt retrogradă din prima ligă și pretendentă la revenirea pe prima scenă.
CS Minaur a ajuns din nou în faza a cincea a Cupei României. A intrat direct în turul al doilea, unde s-a impus în fața echipei CSM Satu Mare (deplasare). Apoi, în turul III trebuia să joace cu ACS Fotbal Comuna Recea, dar echipa s-a desființat. În fine, în turul IV, băimărenii s-au impus în deplasarea de la Unirea Dej.
Minaur are un parcurs ireproșabil în acest sezon, cu șase victorii din tot atâtea meciuri oficiale disputate. Politehnica Iași ocupă locul 10 în liga secundă, cu trei victorii și patru înfrângeri după 7 runde. Două dintre victorii le-au obținut în deplasare, iar cea de-a treia a venit în fața celor de la “U” Cluj, în Copou.