Ministrul Educatiei Nationale, Mihai Sorin Cimpeanu, a declarat, luni, la Timisoara, ca nu se va desfiinta clasa pregatitoare, iar printre motive se numara perfectionarea dascalilor, reactiile pozitive ale parintilor, dar si laudele primite ”de la nivel european” pentru acest proiect.
Ministrul Educatiei Nationale, Mihai Sorin Cimpeanu, a declarat, luni, intr-o conferinta de presa, la Timisoara, ca nu isi pune problema desfiintarii clasei pregatitoare in conditiile in care la nivel international Romania este „apreciata pentru aceste clase”.
”In conditiile in care invatamantul romanesc are atatea minusuri, as vrea sa spun ca sunt mai multe lucrurile pentru care invatamatul romanesc este laudat la nivel european si international, dar avem doar cateva exemple: succesul elevilor nostri la Olimpiadele internationale scolare, 266 de elevi au obtinut premii extrem de prestigioase la Olimpiadele internationale. Anul acesta, tin sa cred ca performanta va fi egalata. Mai sunt alte cateva motive, printre care se numara si clasa pregatitoare, si sustin necesitatea acestei clase pregatitoare”, a declarat ministrul.
Sorin Cimpeanu a prezentat si cateva argumente pentru care clasa pregatitoare ar trebui sa functioneze in continuare. ”Sunt cei trei ani de functionare in care s-au organizat cursuri de perfectionare pentru lucruri specifice clasei pregatitoare si dascalii romani au urmat in mare parte aceste cursuri de pregatire. Au facut eforturi pentru a asigura infrastructura necesara in conditiile functionarii clasei pregatitoare. Ce sens ar avea sa desfiintam? Parintii deja au o reactie din ce in ce mai buna, chiar daca la inceput au existat reticiente. Aceste reticiente au disparut si exista un nivel de satisfactie, lucru surprinzator de bun din partea parintilor. Pentru aceste element ce sens ar avea sa ne cream alte probleme care ar bulversa sistemul de educatie la nivelul respectiv?”, a mai spus ministrul.
Clasa pregatitoare functioneaza, in Romania, din anul 2013.
Sursa: Mediafax